Zeci de nemțeni au murit din cauza tuberculozei, în 2018

0

Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al OMS arată că 54 milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul și tratamentul tuberculozei în perioada 2000-2017.

În 2017, 10 milioane de persoane aveau tuberculoză (6.726.769 milioane cazuri notificate, 90% au fost adulți, 36% au fost femei și 1 milion copii), dintre care, 1,6 milioane au decedat prin această boală, inclusiv 0,3 milioane la persoanele cu co-infecție HIV. Dintre copii, 1 milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 230.000 au decedat prin această boală, inclusiv cei cu HIV. Doar 6% dintre cazuri au fost în regiunea europeană a OMS și în regiunea OMS din America, fiecare dintre acestea având 3% din cazuri.

OMS a elaborat un program de lucru pentru perioada 2019 – 2023, în vederea eliminării TB, care vizează două obiective:  40 milioane de persoane cu TB să primească îngrijire, inclusiv 3,5 milioane de copii și 1,5 milioane de persoane cu TB rezistentă la medicamente; Cel puțin 30 de milioane de persoane să beneficieze de servicii de prevenire a TB în perioada 2018-2022.

Conform  raportului Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa, 2018, elaborat de ECDC și OMS-Europa, în 2016, cele cinci țări cu cel mai mare număr de cazuri incidente de TB, au fost: Rusia (94.000), Ucraina (39.000), Uzbekistan (24.000), România (15.000) și Kazakhstan (12.000). Incidența a fost crescută în Kyrgyzstan (145/100.000 locuitori), Moldova (101/100.000 locuitori), Georgia (92/100.000 locuitori), Ucraina (87/100.000 locuitori) și Tajikistan (85/100.000 locuitori).

În România, la sfârșitul anului 2017, erau în evidență 14.000 cazuri noi, 13.004 de cazuri notificate de TB (incidență 72,0%000 locuitori), 4.600 la femei și 9.400 la bărbați. La copiii cu vârste de până la 4 ani s-au înregistrat 280 cazuri la fete și 320 la băieți. S-au înregistrat 927 decese, 741 bărbați și 186, femei.

În 2017, conform buletinului informativ al INSP, cele mai multe decese au fost înregistrate în regiunea de Nord-Est, respectiv 181 decese, reprezentând 0,41% din total decese.

În judeţul Neamţ, în anul 2018 s-au înregistrat un număr de 261 cazuri noi de tuberculoză (incidență 45,8 la 100.000 de locuitori), dintre care 18 cazuri noi  la copiii cu grupa de vârstă 0-14 ani, față de anul 2017 când s-au înregistrat 307 cazuri noi de tuberculoză (incidenţă de 53,5 la 100.000 de locuitori),  dintre care 14 de cazuri noi la copiii 0 – 14 ani. 

Tuberculoza se menţine cu valori ridicate în mediul rural, în special în zonele Piatra Neamţ, Roznov şi  Roman. În anul 2018 s-au înregistrat 30 de decese prin tuberculoză.

Mesaje cheie

  • Oricine se poate îmbolnăvi de tuberculoză.
  • Să ne adresăm medicului  de familie la cel mai mic semn de boală.
  • Să ne adresăm medicului  de familie  dacă am venit în contact cu bolnavi de tuberculoză.
  • Să ne informăm cu privire la tuberculoză.
  • Persoanele infectate cu HIV au un risc mai mare de a se îmbolnăvi de tuberculoză.

Cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Tuberculozei în judeţul nostru se organizează următoarele acţiuni:

  • transmiterea materialelor informative pe această temă primite de la INSP Bucuresti către reţeaua de mediatori sanitari/asistenţi medicali comunitari din judeţ şi reţeaua de medicină şcolară prin intermediul poştei electronice;
  • activităţi de informare-educare în unităţi de învăţământ derulate de personalul medical din cabinetele  şcolare;
  • activităţi de informare-educare în comunităţi derulate de asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari;
  • 25 martie 2019, ora 13.00 – masă rotundă cu tema ”Este timpul să ne protejăm de tuberculoză!” în sala de ședințe a D.S.P. Neamț;
  • 25 martie 2019- activitate de informare-educare a elevilor Liceului Tehnologic din comuna Valea Ursului;
  • 27 martie 2019- activitate de informare-educare a elevilor Liceului Teoretic  din comuna Săbăoani;
  • 28 martie 2019- activitate de informare-educare a elevilor Școlii gimnaziale Cordun;
  • postarea pe site-ul DSP Neamţ şi pe pagina de facebook a compartimentului a materialelor primite de la INSP Bucureşti.

comunicat de presă DSP Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate