Zilele Ion Creangă/ Deschiderea oficială, la Humulești

0

Ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea, şi vremea se îndrepta după râsul meu…

Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie”

Începutul lunii martie ne invită în fiecare an la o dublă sărbătoare: mărţişorul/ venirea primăverii şi opera neuitatului povestitor humuleştean, Ion Creangă- mărțișorul literaturii române.

Vineri, 1 martie, Zilele Ion Creangă au fost oficial deschise printr-o manifestare desfășurată pe prispa casei amintirilor din copilărie, de la Humulești.

De-acolo, de sus, Creangă le-a zâmbit celor aflați în curtea casei sale părintești, și soarele odată cu el, căci vremea s-a îndreptat după sufletele lor.

La eveniment au participat Geanina Fedeleș- administrator public al orașului Târgu Neamț, Dorin Nicola- directorul Complexului Muzeal Județean Neamț, poetul Daniel Corbu, Aurelian Silvestru- scriitor și făuritor de școli din R.Moldova, profesorul și scriitorul Constantin Parascan, elevi şi alţi nemţeni, ba chiar şi turiști nimeriți la Muzeul Memorial Ion Creangă în acele clipe.

Geanina Fedeleș a transmis cuvântul primarului orașului Târgu Neamț, Daniel Harpa, după care au urmat alocuțiunile invitaților.

În cadrul evenimentului, scriitorul Aurelian Silvestru din R. Molvoda a primit o distincție din partea Consiliului Local al orașului, pentru urmele culturale lăsate în comunitatea noastră, în semn de respect și aleasă prețuire pentru implicarea în manifestările prilejuite de Zilele Ion Creangă.

Spre final, elevi ai Școlii nr. 3 „Ion Creangă” din cartierul Humulești au susținut un program artistic menit să aducă în prim plan bucuria venirii primăverii și opera marelui povestitor Ion Creangă, de la nașterea căruia astăzi, 1 martie, s-au împlinit 182 de ani.

Deschiderea oficială a manifestărilor prilejuite de Zilele Ion Creangă o puteți urmări aici:

Ajuns la cea de-a XLIX-a ediție, evenimentul are loc la Târgu Neamț în perioada 1- 3 martie.

Zilele Ion Creangă sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Târgu Neamț, Casa Culturii, Fundația Culturală „Ion Creangă”, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț.

Programul complet al manifestărilor îl puteți găsi aici (CLICK).

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate