Zilele Spitalului Orășenesc, în curând
Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț împlinește 163 de ani în slujba sănătății. Cu acest prilej, cadrele medicale (și nu numai) vor desfășura anumite activități, în perioada 25- 26 octombrie.
Duminică, 25 octombrie, Casa Culturii „Ion Creangă” va găzdui între orele 10.00 și 17.30 sesiunea științifică cu tema Importanța comunicării în interacțiunea personal medical- pacient- familie, la care vor participa medici și asistenți medicali, membri din Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică, dar și invitați din afara sectorului medical.
De la ora 18.00, părintele misionar Emilian Crețu va oficia la Capela din spital o slujbă de priveghere închinată Sfântului Dimitrie- patronul unității medicale.Vor participa oficialitățile locale, angajații spitalului, dar și credincioșii care își doresc să asiste la această frumoasă slubjă religioasă. În jurul orei 20.00, cadrele medicale care s-au evidențiat prin activitatea desfășurată în cadrul Spitalului din Târgu Neamț vor primi diplome de onoare.
Zilele Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” se vor încheia luni, 26 octombrie, într-o atmosferă mai relaxată decât cea de la locul de muncă. Angajații unității spitalicești se vor distra la o petrecere colegială organizată într-un restaurant din oraș. O petrecere bine meritată, spunem noi, ținând cont că recent s-a reușit acreditarea spitalului de la poalele Cetății.
„La 16 octombrie 1852, Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, Mitropolitul Moldovei Sofronie, starețul Mănăstirilor Neamț și Secu Kir Neonil și foarte multă lume au inaugurat Spitalul de la Târgu Neamț, Ipiteria și Școala Domnească, o dată cu sfințirea Paraclisului Sf. Dumitru din spital”, potrivit prof. Vasile Vrânceanu.
Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” a fost construit prin sprijinul direct al Mănăstirii Neamț. Încă din anul 1852, spitalul asigură servicii medicale pentru zeci de mii de locuitori din Târgu Neamț și comunele învecinate.
Andreea Trăsnea
Spitalul a fost construit INTRE 1847 SI 1852 CAND SA INAUGURAT de MANASTIREA NEAMT ,CAM DUPA 15-20 DE ANI DE IMPUNERI DIN PARTEA DOMNTORILOR .CAM TARZIU DAR E BINE CA S-A FACUT!