Ziua comunei Răuceşti, sub semnul Centenarului Marii Uniri (FOTO/ VIDEO)

1

Duminică, 2 septembrie, a fost Ziua comunei Răucești, manifestare de suflet, așteptată cu nerăbdare de întreaga suflare a localității nemțene.

Aflat la cea de-a XIV-a ediție, evenimentul a fost dedicat Centenarului Marii Uniri și a reunit prin voie bună și simțiri pe toți cetățenii comunei.

Înainte de orele amiezii, aceștia au asistat, alături de oficialități locale și județene, la o ceremonie militară, cu defilarea Drapelului de luptă şi a Gărzii de onoare, pentru prima dată organizată în Răuceşti, la Monumentul Eroilor din centrul comunei. A fost un moment emoționant, atât pentru bătrânii satului, cât și pentru copii, care au avut astfel ocazia să-i admire pe militarii Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamţ.

Ziua a continuat cu un târg de produse prezentate de membrii GAL Ținutul Zimbrilor.

După deschiderea oficială a Zilei Comunei Răucești făcută de primarul Dumitru Bălăjel împreună cu viceprimarul comunei, vicepreședintele CJ Neamț și subprefectul de Neamț,  a urmat premierea cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie- nunta de aur. Aceștia au primit diplome, premii și flori din partea autorităților locale. Sărbătoriți au fost Dumitru și Elena Trofin, cuplul din comună care marchează nunta de platină.

La ceas de sărbătoare, au fost premiați profesorii și elevii cu rezultate deosebite, care fac cinste comunei lor, dar și alte persoane din localitate care pun umărul activ la dezvoltarea Răuceștiului din diferite puncte de vedere (cultural, sportiv etc).

Diplomă de excelență din partea Primăriei și a Consiliului Local a primit cu această ocazie Licuța Pântea– poet local, ca o recunoaștere a contribuției adusă la ridicarea prestigiului comunei Răucești în țară și peste hotare.

Mai apoi, pe scena special amenajată au urcat numeroase talente locale. Îi amintim aici pe tinerii din Fanfara de la Răucești, condusă de prof.Silviu Pavel, Ansamblul folcloric “Oglinduța”, condus de prof Ana Filip, Grupul Vocal “Flori de Laur”, Tineret Band ș.a.

O surpriză inedită a fost programul artistic oferit în an Centenar la Răucești de către Ansamblul etnofolcloric “Plăieșii” din R. Moldova:

Suprizele s-au ținut lanț pe parcursul acestei zile speciale, o altă prezență inedită fiind cea a avioanelor care au survolat o perioadă deasupra comunei, spre bucuria copiilor mici și mari.

Atmosfera a fost întreținută până după lăsarea serii de artiști renumiți, precum Alexandru Recolciuc, Andreea Bănică, Narcotic Sound, Roxana Nemeș, Sânziana Oșlobanu, Ionela Brănișteanu, Vasile Urzică, Ansamblul folcloric “Ozana”, Nelu Hongu.

De la copilașii care duc mai departe tradițiile strămoșești, până la vârstnicii care dovedesc că poți sărbători românește indiferent de anii din buletin, întreaga suflare a comunei Răucești s-a bucurat așa cum se cuvine de această manifestare dedicată lor.

Programul cultural-artistic diversificat pregătit de primarul Dumitru Bălăjel, Consiliul Local și echipa din primărie  s-a dovedit a fi pe placul tuturor. Muzica, jocul și voia bună și-au pus amprenta pe pe această zi specială încheiată cu un superb foc de artificii și cu dorința comună ca ediția a XV-a a Zilei comunei Răucești să vină… mai repede.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. Traiesc prin Poezie spune

    Sunt incantata de tot ce am vazut chiar daca ne desparte Prutul.. Atata traditie, atata dragoste fata de locurile natale, atata daruire pentru cele frumoase, nu mai zic de portul popular care e atat de stramosesc si fin.. Sunt poze minunate si creative, momente de neuitat. Pacat ca la filmari au aparut probleme, tocmai unde recita poeta Licuta Pantea frumoasa poezie. Sper sa se rezolve. In rest, sincere felicitari primarului care a organizat aceasta sarbatoare, participantilor si desigur tuturor celor prezenti..Fellicitari „Ziarului Targul Neamt”.. Am trait un amalgam de emotii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate