Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
marți 20 august 2019
  • :
  • :

Mii de credincioşi, la prăznuirea de 3 ani a părintelui Iustin Pârvu

Cu dor în suflete de părintele Iustin Pârvu, mii de credincioşi din întreaga ţară au venit sâmbătă, 11 iunie la Mănăstirea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, jud. Neamţ, la prăznuirea de trei ani a celui care a fost duhovnicul neamului românesc.

Liturghia arhierească a început la ora 9.00, după care un sobor de preoți a oficiat slujba Parastasului la trei ani de la mutarea la viața cea veșnică a părintelui Iustin Pârvu.

Programul liturgic a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi PS Andrei Făgărăşanu, Episcopul Covasnei şi Harghitei. Alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, înaltele feţe bisericeşti au oficiat mai apoi slujba de Pomenire a Preacuviosului Iustin, cel care a fost duhovnic şi povăţuitor pentru mii de credincioşi din toată ţara. Rugăciunile pentru odihna sufletului său s-au rostit la mormântul părintelui, aflat lângă Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă. Solemnitatea evenimentului a fost completată de sunetul duios al clopotelor şi de numeroşii credincioşi îmbrăcaţi în straie tradiţionale, cu steagul tricolor în mână, care au înconjurat mormântul părintelui Iustin Pârvu. Un moment deosebit, considerat dumnezeiesc de cei care au văzut, s-a petrecut la finalul pomenirii arhimandritului, când, pe cer a apărut o aureolă în jurul soarelui, deasupra Mănăstirii Petru Vodă:

Operator imagine/ Editor montaj: Dacian Aniței




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *