Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
luni 19 noiembrie 2018
  • :
  • :

138 ani de la naşterea scriitorului Mihail Sadoveanu

„Sadoveanu cultivă valorile inteligenței, drept nu ale unei inteligente dialectice, ci ale uneia „așezate” […]. Personajul lui cel mai caracteristic e dominat de înțelepciunea adîncă și puțin sceptică a omului care confruntă orice situație de viață cu o enormă experiență personală, istorică, ancestrală.”

                  (Al. George)

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în cîteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.
Mihail Sadoveanu a scris peste 120 de volume, fiind considerat creatorul romanului istoric românesc

Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului. Astfel, exact în acestă perioadă, Mihail Sadoveanu ocupă funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi se numără printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui Mihai I.

Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia și Profira Ursache, fată de răzeși. Studiile primare le-a făcut la Paşcani (1892 – 1897) unde l-a avut ca dascăl pe Mihai Busuioc cel pe care l-a descris în povestirea Domnu Trandafir, apoi a urmat gimnaziul Alecu Donici la Fălticeni. Şi-a continuat pregătirea la Liceul Naţional din Iaşi (1897 – 1900) şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, însă cursurile au fost întrerupte în 1901.

A debutat în revista bucureşteană satirică Dracu în 1897 cu schiţa Domnişoara M din Fălticeni, semnându-se Mihai din Paşcani. S-a dedicat vieţii literare încă din anii de liceu, colaborând cu schiţe şi versuri la Convorbiri literarePagini literareSămănătorul (fondat de Nicolae Iorga). În 1898 a început colaborarea la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N. D. Cocea, Tudor Arghezi, semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M. S. Cobuz.

În 1904, se căsătorește, și va avea unsprezece copii. În același an are loc debutul editorial cu patru volume deodată – Povestiri, Dureri înăbușite, Crîșma lui Moș Precu, Șoimii – în care Sadoveanu manifestă predilecție deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 „anul Sadoveanu”.

Din 1906 până în 1916 a colaborat strâns la revista Viaţa românească care dezbătea de pe poziţii poporaniste, problemele sociale şi naţionale ale epocii. A ocupat şi o serie de funcţii publice precum inspector al căminelor culturale, iar din 1910 a fost numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, poziţie pe care a ocupat-o până în 1919. În 1919, împreună cu poetul şi umoristul George Topîrceanu care fusese eliberat din lagărul de prizonieri de război din Bulgaria, a scos revista Însemnări literare care şi-a încetat apariţia în luna decembrie a aceluiaşi an. Între 1924 şi 1938 a colaborat la revistele Lumea şi Adevărul literar şi a condus ziarele Adevărul şi Dimineaţa.

Între 23 iunie şi 31 august 1913 a participat ca sublocotnent în Regimentul 15 „Războieni” la campania din Bulgaria, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic.

În timpul Primului Război Mondial a fost încadrat în armata română cu gradul de locotenent în rezervă, fiind pus la conducerea unui ziar pentru soldaţi, al cărui nume a fost „România – organ al apărării naţionale”. La acest ziar au mai colaborat Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii. O parte a articolelor publicate aici au fost reunite apoi în volumele File însângerate (1917), devenit Frunze în furtună şi Strada Lăpuşneanu (1932), ulterior apărut sub titlul Trenul fantomă (1932).

Activitatea politică o începe în 1926, când este ales senator pe listele Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu. Apropiat al „globe-trotter-ului” politic Constantin Argetoianu, Sadoveanu l-a urmat pe acesta îndeaproape în timpul schimbărilor orientărilor şi taberelor politice. Astfel, în timpul aşa-numitului guvern „Iorga – Argetoianu” (18 aprilie 1931 – 31 mai 1932), Mihail Sadoveanu a fost preferat să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului (18 iunie 1931 – 10 iunie 1932).

Profitând de criza politică, Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea indirectă, iar Constantin Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri. Lista miniştrilor a fost alcătuită personal de Carol, iar Argetoianu a negociat cu I. G. Duca participarea PNL pe lista unei coaliţii de partide politice denumită Uniunea Naţională Portofoliile au fost împărţite după un algoritm prestabilit la fel ca şi preşedinţia celor două camere. Candidatul din partea PND, academicianul Dimitrie Pompeiu, a primit şefia Adunării, iar Argetoianu l-a desemnat pe Sadoveanu, un apropiat al său, la conducerea Senatului. Realitatea de la guvernare s-a dovedit însă neîndurătoare cu marele om de cultură, într-un moment în care criza mondială ajunsese la punctul culminant. Pe 31 mai 1932, Nicolae Iorga a pus capăt tristei sale experienţe depunându-şi mandatul, iar scriitorul Mihail Sadoveanu l-a urmat pe Argetoianu când acesta şi-a format propriul partid, Uniunea Agrară, pe 8 iunie 1932.

Prin intermediul lui Argetoianu, Mihail Sadoveanu a devenit unul dintre apropiaţii lui Carol al II-lea. Din iunie 1939, s-a numărat printre senatorii numiţi de rege în Parlament. ca urmare a noii legi electorale din 9 mai 1939. Odată cu venirea comuniştilor la putere pe 6 martie 1945, Mihail Sadoveanu şi-a schimbat şi orientarea politică devenind un colaborator apropiat al Partidului Comunist.

Pe 19 noiembrie 1946, în alegerile falsificate pentru legitimarea preluării puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor. Mai mult, Sadoveanu este numit preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946 – 24 februarie 1948), ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formarea Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română.

Conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al RPR, care număra un preşedinte, C. I. Parhon, şi 4 vicepreşedinţi, printre care şi Mihail Sadoveanu. În urma decretului din 30 decembrie s-a stabilit ca Adunarea Deputaţilor să fie dizolvată pe 24 februarie 1948, iar o lună mai târziu au fost organizate alegeri pentru Marea Adunare Naţională, care a fost convocată pe 6 aprilie pentru a adopta noua Constituţie. Legea fundamentală a fost adoptată pe 13 aprilie, conducerea statului fiind preluată de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, condusă la rândul ei de un preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas simplu membru al MAN.

Tot în această perioadă, Sadoveanu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor (23 iunie 1956 – 19 noiembrie 1961), laureat al Premiului de Stat şi al Premiului Lenin pentru pace (1960), precum şi decorat cu titlul „Erou al Muncii Socialiste”.

Mihail Sadoveanu se stinge din viață la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de Eminescu și Caragiale.

Sursa: Enciclopedia României

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *