Daniel Harpa, diplomă de excelență pentru „Cel mai implicat primar în mandatul 2012- 2016”
Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț a primit diploma de excelență și trofeul pentru „Cel mai implicat primar de oraș în mandatul 2012-2016″.
Distincția a fost acordată de Asociația Orașelor din România (AOR), în cadrul reuniunii membrilor, care a avut loc la București în perioada 3-5 aprilie. Deși în AOR sunt înscrise peste 200 de orașe din întreaga țară, doar câțiva edili au primit asemenea premii și diplome, în semn de recunoaștere a activității desfășurate în timpul mandatului 2012- 2016.
Primarul Daniel Harpa a primit premiul cu modestie:
„Nu puneam foarte mare preț pe diplome și distincții și totuși adevărul e că, de fiecare dată când primesc o astfel de apreciere, am un sentiment de mulțumire că… probabil am făcut și ceva bun. Mulțumesc Asociației Orașelor din România pentru distincția acordată, dar și locuitorilor orașului Târgu Neamț. Meritul este al lor, în primul rând”, transmite edilul.


