A lovit cu masina un copil de 4 ani și a fugit de la locul accidentului

0

Vineri, 14 august, în jurul ore 19.00,în Valea Arini, comuna Bălțătești era cât pe ce să se producă o tragedie, din cauza neatenției la volan și lipsei de supraveghere a unui minor. Un băiețel de patru ani a fost lovit de un autoturism, după care șoferul a fugit de la locul accidentului.

„Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 24 ani din comuna Bălțătești conducea un autoturism pe DC 167C, pe raza localității Valea Arini, a surprins și accidentat ușor un minor de 4 ani ce se afla pe partea carosabilă”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Neamț.

În loc să opreasă și să vadă în ce stare se află copilul peste care a dat cu mașina, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Polițiștii l-au identificat ulterior la domiciliul său. Tânărul este acum cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate