Acceptarea se învaţă de mic. Campanie de informare și conștientizare privind integrarea copiilor cu dizabilități în societate şi, implicit, în învăţământul de masă

0

Luni, 23 octombrie, Asociația „Căsuța cu Miracole” a desfășurat la Grădinița cu Program Normal și Prelungit nr.2 din Târgu Neamț o activitate de informare și conștientizare privind integrarea copiilor cu dizabilități în societate şi, implicit, în învăţământul de masă.

Numeroase cadre didactice au aflat informații utile de la psihologul clinician Delia Dogariu și de la Maria Talpalariu- președintele ONG-ului, care să le ajute să înțeleagă mai bine problemele cu care se confruntă copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) și părinții lor și cum pot fi ele depășite.

Educatoarele au discutat cu specialiștii despre situațiile întâlnite la grădiniță, situații care diferă de la caz la caz. Există părinți care refuză să accepte că al lor copil are, într-adevăr, o problemă, iar asta înseamnă timp preţios pentru terapie pierdut. Alții, se izbesc de prejudecățile membrilor comunității.

Atunci când se încearcă integrarea lor într-o unitate școlară de masă, acești copilaşi necesită mult mai multă atenţie din partea supraveghetorilor şi în acelaşi timp au nevoie de abordări puţin diferite faţă de un copil tipic. Într-o grupă sunt însă peste 25 de copii, iar educatoarele deseori nu fac față și nici nu au cunoștințe specifice acestor cazuri.

Copilul poate să să reacţioneze diferit la diverşi stimuli, cum ar fi raza de soare dintre draperii sau o anumită culoare. Iar educatorul nu ştie cum să-l liniştească, dacă nu cunoaşte cauza şi maniera de rezolvare a situaţiei. Tocmai de aceea, copiii cu nevoi speciale pot merge la grădiniţă însoţiţi de terapeutul lor sau de unul dintre părinţi.

Poate mai mult decât ceilalți, copiii cu CES au nevoie de o permanentă socializare şi colaborare cu alţi copii pentru a se putea integra. Incluși într-un grup de copii „normali”, experimentând şi repetând, uneori greşind, până găsesc formula potrivită, copiii cu dizabilităţi învaţă cum să se poarte, cum să reacţioneze şi cum să relaţioneze social. Dacă e tratată aşa cum trebuie, prezenţa unui copil special este benefică şi pentru ceilalţi copii tipici, care pot fi învăţaţi de mici SĂ ACCEPTE, fără prejudecăţi. Să înţeleagă că, deşi este diferită, o persoană are aceleaşi drepturi ca şi ei.  Şi poate aşa, în timp, mentalitatea generală se va schimba, în bine.

Orice copil, tipic sau atipic, are dreptul să beneficieze de educație timpurie de CALITATE pentru a putea apoi deveni membru activ al societății. Pentru a realiza acest lucru, e nevoie de un efort colaborativ ce implică părinții (ei sunt cei care cunosc cel mai bine nevoile propriilor copii), cadrele didactice, colegii și… întreaga comunitate.

Campania de informare și conștientizare privind integrarea copiilor cu dizabilități în societate şi, implicit, în învăţământul de masă face parte din proiectul „Lumea ta este și lumea mea!”, implementat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean  Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate