Acces FĂRĂ certificat verde în toate sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție

0

Având în vedere necesitatea clarificării modalității de acces în sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție a persoanelor implicate în proceduri judiciare – părți, avocați, martori, experți etc.- sau care se prezintă la compartimentele instanței deschise publicului,

Văzând prevederile art.21 din Constituția României republicată, privind accesul liber la justiție al cetățenilor,

Constatând că Legea nr.55/2020, în vederea organizării executării căreia a fost emisă HG nr.1130/2021 nu conține prevederi privind interzicerea accesului publicului în sediile instanțelor judecătorești, modalitatea de organizare a activității instanțelor pe parcursul pandemiei de COVID-19 făcând obiectul unui act normativ cu caracter special, respectiv Legea nr.114/2021, HG nr.1130/2021 nefiind emisă în legătură cu punerea în aplicare a acestui din urmă act normativ,

Având în vedere principiile fundamentale ale procedurilor judiciare, în special contradictorialitatea și oralitatea, precum și respectarea dreptului la apărare,

Constatând, în raport cu cele de mai sus, că prevederile HG nr.1130/2021 nu sunt aplicabile în ceea ce privește accesul persoanelor implicate în procedurile judiciare în sediile instanțelor judecătorești,

Luând act și de poziția similară exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii,

În temeiul art.28 alin.(1) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art.7 alin.(3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă al Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele Înaltei Curți Casație și Justiție emite următorul:

 ORDIN       

Art.1.- Accesul părților, avocaților, martorilor, experților și a celorlalte persoane implicate în proceduri judiciare în sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție se desfășoară în condiții normale, fără limitări, cu respectarea regulilor de triaj epidemiologic (măsurarea temperaturii corporale) și de securitate sanitară (purtarea măștii de protecție, respectarea distanței sanitare) stabilite de legislația în vigoare și detaliate în Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.138/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art.2.- Magistrații asistenți din cadrul tuturor completurilor de judecată au obligația, înainte de începerea ședinței de judecată, de a înștiința părțile și pe apărătorii acestora cu privire la modalitățile alternative de vizualizare a dosarelor sau de comunicare a actelor de procedură oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție – respectiv cu privire la modul de înrolare în aplicațiile Dosar Electronic și TDS -.

Art.3.- Prezentul ordin se afișează la sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe pagina de internet a acesteia, se comunică personalului propriu și personalului Jandarmeriei Române care asigură paza sediilor instanței supreme și produce efecte de la data emiterii.

  Președintele

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

 Judecător Corina-Alina Corbu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate