Accident cu victime azi-noapte, în Vânători-Neamț

0

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15 B.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe drumul național 15 B, în localitatea Vânători-Neamț, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat în coliziune cu un pod și s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui pasager, în vârstă de 34 de ani, din județul Vaslui.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate