Accident grav în zona Lukoil Târgu Neamț

1

Un grav accident de circulație s-a produs pe Bvd. Ștefan cel Mare, în zona peco Lukoil. Duminică, 30 noiembrie, în jurul orei 14.30,  un camion marca MAN ce se deplasa dinspre Pașcani spre Târgu Neamț a virat la stânga pentru a intra să alimenteze în peco. Din spate, un autoturism marca BMW a intrat în depășire.

Rezultatul a fost dezastruos. cel mai probabil din cauza vitezei peste limita legală și crezând că  are cum să depășească camionul, șoferul autoturismului BMW a pierdut controlul volanului, a lovit stâlpul de electricitate de pe partea stângă a carosabilului și s-a oprit în camionul care aproape intra în stația peco.

Din nefericire, cei doi pasageri din autoturism au fost grav răniți. Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț au intervenit pentru descarcerarea lor.

Șoferul camionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Șoferul, Ionuț A. (28 ani) și pasagerul din dreapta- proprietarul mașinii, Ștefan M. (23 ani) au fost transportați de urgență la Spitalul Orășenesc Sfântul Dimitrie Târgu Neamț. Din cauza stării lor grave, medicii au hotărât transferarea lor la Piatra Neamț, iar de acolo, la Iași.

Din cauza impactului puternic, stâlpul de electricitate a fost la un pas de a se prăbuși pe carosabil, iar întreaga zonă a rămas fără curent electric.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. marius spune

    de cand sa intamplat acest accident oameni sant nevoiti si cerem sa se revina si se faca bine asa sa fie sal ajute dumnezeu pe diabolic si sa il vedem pe strada circuland si sanatos

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate