Accident nocturn pe DN15B, în localitatatea Pluton: autoturism scăpat de sub control, cinci victime
Un accident rutier s-a produs joi seara, 22 ianuarie, în jurul orei 22:10, pe DN15B, în localitatea Pluton. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului și au demarat verificările la fața locului.
Potrivit informațiilor comunicate de IPJ Neamț, un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism și circulând dinspre Pluton către Poiana Largului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Iași.


sursa foto: IPJ Neamț
În urma impactului, a rezultat rănirea șoferului de 30 de ani și a altor patru persoane, pasageri din ambele autovehicule, cu vârste cuprinse între 15 și 82 de ani. Toți cei răniți au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, au precizat polițiștii.
În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.