Altă audiență, alte nemulțumiri

0

Ca în fiecare zi de marți, și pe 7 octombrie târgnemțenii și-au spus oful în fața primarului Daniel Harpa.

Prezent la audiențe au fost și viceprimarul Traian Humulescu, Florin Tofan – șeful Poliției Locale și diverși specialiști din cadrul administrației publice locale, care au intervenit în funcție de problemele celor prezenți.

O dată cu venirea sezonului rece, cererile pentru lemne de foc se înmulțesc. Un târgnemțean  care depășește limita impusă de lege pentru obținerea ajutorului de încălzire cu câțiva metri de pământ a primit de la edil promisiunea că va primi lemne de foc în curând.

Problemele legate de pământ și de moșteniri par a se ține scai de urbea de sub Cetate.

Doamna Roza M., o femeie trecută de 80 de ani a divorțat de soțul ei, cu care avea și un copil, nerecunoscut însă de bărbat. La partajul din 1986, fiecare a primit jumătate din casa construită împreună. Fostul soț a decedat însă acum câteva luni, iar la scurt timp un nepot și-a însușit jumătatea lui de casă, declarând că decedatul i-a făcut acte. Mai mult decât atât, a intrat și pe bucata de pământ ce aparține bătrânei. La ordinul edilului, specialiștii din Primărie au stabilit de comun acord cu doamna Roza M. o zi în care să vină la gospodăria acesteia pentru a face măsurători.

Alt proprietar, altă problemă: cadastrul lui se suprapune pe cadastrul făcut de vecin. Se pare că este o greșeală a expertului  care a făcut prima documentație cadastrală. Târgnemțeanul venit în audiență nu-și dorește altceva decât să se remedieze problema, ca să poată vinde pământul, fiindcă s-a săturat de certurile cu vecina. Cazul a fost pasat specialiștilor din Primărie, care vor încerca să găsească o soluție.

Cu o problemă veche, dar nerezolvată se prezintă și un târgnemțean care locuiește în apropierea restaurantului Babilon. Acesta pare fustrat fiindcă primarul nu a găsit o soluție viabilă pentru determinarea vecinului să nu mai crescă animale în centrul orașului, în afară de somații și amenzi. Bărbatul se plânge că mirosul este insuportabil și, deși legea nu permite creșterea a mai mult de cinci animale într-o gospodărie urbană, vecinul „are cârduri de rațe care fac gălăgie, peste 10 porci și 40 de oi. Nu mai pot să stau în putoarea aia!”. Florin Tofan, șeful Poliției Locale menționează că a fost la locul cu pricina, și era curățenie, fără mirosuri de nesuportat: „Am văzut cu ochii mei cum spălau cu furtunul”. O altă problemă ar fi fumul și gălăgia făcută de clienții restaurantului.

„În afară de amendă, noi nu putem să-i facem nimic. Mai sunt oameni care nu înțeleg. Acolo nu e fermă, își crește animalele pentru dumnealui, nu le vinde. Dacă nu sunteți mulțumit de ce a făcut primăria, încercați la Garda de Mediu sau la Direcția de Sănătate Publică. Eu nu mă pot băga în curtea unui om. Puneți-vă în situația mea și o să vedeți că nu am ce face, nu există bază legală”, i-a spus primarul Daniel Harpa. „Eu m-am lămurit cum merge treaba”!, este concluzia la care ajunge bărbatul nemulțumit.

Doi târgnemțeni au cerut edilului un loc de muncă. Din fericire pentru ei, aptitudinile lor sunt căutate în acest moment:  o absolventă de studii superioare (administrație publică) și un fochist (meserie căutată la Școala nr. 2 „Grigore Ghica Vodă” și Colegiul Tehnic „Ion Creangă”.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate