Asistații social din Târg, scoși la deszăpezire

3

Cetățenii din Târgu Neamț care primesc ajutor social și sunt apți de muncă au fost puși de autoritățile locale să îndepărteze stratul gros de zăpadă depus pe trotuare.

 

„Beneficiarii Legii 416 au fost repartizați în anumite zone ale orașului, să curețe trotuarele de zăpadă și gheață.

Activitatea a avut loc vineri sub coordonarea Direcției de Asistență Socială și se va repeta conform planului de acțiuni”, a precizat pe facebook primarul orașului Târgu Neamț, Daniel Harpa.

În câteva ore, beneficiarii de ajutor social au îndepărtat zăpada de pe trotuare, în zonele autogara veche, pod Humulești, sens giratoriu Intim, Unirea s.a.

„Legea spune clar că beneficiarii trebuie să presteze ore de muncă în folosul comunității, iar cei care nu se conformează- își pierd ajutorul social”, a conchis Daniel Harpa.

Așteptăm ca astfel de acțiuni să continue și să fie aduse la cunoștința cetățenilor.

foto: facebook Daniel Harpa

3 Comentarii
  1. Petru spune

    Pai si cand indemna viceprimarul de la Draganesti de ce il criticai doamna reporter?

    1. Andreea Trăsnea spune

      Confundați reporterul, cred.

  2. sasu spune

    Nu cred ca acesti indivizi care PARAZITEAZA restul societatii merita atata atentie si asa fac prea putin pentru ceea ce primesc; cred ca ar trebui sa publicati mai multe stiri despre faptele oamenilor normali iar despre acestia la,diverse,. Nu merita sa va transformati in tabloid .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate