ATENȚIE la VITEZĂ! Toate radarele, pe teren în weekend

1

Începând de astăzi, 28 iunie, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere. 

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. 

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

1 Comentariu
  1. Vasile spune

    Întrebare : vor respecta domnii polițiști regulile? Adică vor sta in locuri vizibile și doar cu mașini inscripționate?
    Legea așa prevede.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate