Băut la volan, accident în Vânători-Neamț
Joi 12 ianuarie, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15B, în localitatea Vânători-Neamț .
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe Drumul Național 15B, în localitatea Vânători-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Vânători-Neamț, ce circula în fața sa.
În urma impactului, primul autoturism ar fi fost proiectat în gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Neamț.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 53 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.