„Bucuria Luminii” la final

0

Consiliul Local al orașului Tîrgu Neamț, primăria orașului și Casa Culturii „Ion Creangă” , a organizat în Grădina Publică Festivalul „Bucuria Luminii”.  Aflat la ediția a V-a, acesta s-a bucurat de un număr mare de copii și părinți, ce au profitat de vremea frumoasă și au fost prezenți în cele două zile de festival.DSCN4581

Cristina Cosma, referent cultural, la Casa Culturii Ion Creangă, a fost alături de invitați și s-a preocupat de organizare pe tot parcursul evenimentului. Pe această cale mulțumește primăriei și în mod special primarului Daniel Harpa pentru sprijinul acordat. „Din punct de vedere al organizării, evenimentul s-a derulat exact cum ne-am dorit. Mulțumesc domnului primar, care a fost alături de noi și ne-a susținut.  M-am bucurat să constat prezența multor copii care au dansat împreună cu iepurașii și clownii. Spre încântarea copiilor, vremea a fost alături de noi. La eveniment au fost prezenți 6 meșteri populari din zona Bucovinei. Acestora li s-a alăturat încă o familie, Ion și Maria Gorban, aceștia din urmă obținând trofeul la Festivalul de Ouă Încondeiate de la Gura Humorului. I-am avut ca invitați pe cei de la Asociația Meșteșugarilor Nemțeanca și le mulțumesc pe această cale atât lor cât și meșterilor populari. Mulțumesc Clubului Latino Impact și profesorului Vitalio Josano, pentru momentele deosebite prezentate copiilor, mulțumesc Ansamblului Folcloric „Ozana” și solistelor ansamblului, care au susținut un spectacol de folclor deosebit. De altfel, directorului artistic al ansamblului, Dănică Gâtlan și în special soliștilor de muzică populară, Titi Cozma și Ionelei Brănișteanu, invitați speciali”, a declarat Cristina Cosma

Marilena STURZU

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate