Copiii născuți după data de 9 februarie 2011 vor primi de la stat câte 500 de euro

0

Toți copiii români născuți după data de 9 februarie 2011 vor primi de la stat câte 500 de euro, bani pentru educație. bani-pentru-copii

Conform legii Educației Naționale nr.1 din 2011, la Art. 356. „Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de BNR şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia (…) se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi”

Guvernul Grindeanu a anunţat că, pentru a primi acești bani, fiecare părinte sau tutore va trebui să deschidă, la Trezoreria Statului, un cont pentru copilul său. Tinerii vor fi singurii care vor avea acces la acești bani, după ce împlinesc 16 ani, iar banii pot fi cheltuiți doar pentru educația lor.

De asemenea, părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul respectiv un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont. Pentru sumele depuse în cont se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului Finanţelor Publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Deși ar fi trebuit acordați din 2013, termenul a fost amânat prin OUG până în 31 decembrie 2016. Astfel, dacă autoritățile nu vor decide o nouă amânare, copiii ar putea beneficia începând din luna martie de acești bani. 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate