Copiii speciali din zona Târgu Neamț strigă: „Lumea ta e și lumea mea!” Cine îi aude?!

0

Au nevoi speciale, și nu fiindcă asta și-au propus ei sau părinții lor. Vorbim despre copiii cu dizabilități, ființe inocente care se izbesc zi de zi de un zid al nepăsării comunității sau, și mai grav, sunt arătați cu degetul și discriminați pentru condiția lor. De colegii „normali”, dar mai ales de adulți. E dur, dar adevărat.

În zona Târgu Neamț, Asociația „Căsuța cu miracole” e cea care depune eforturi de câțiva ani încoace să schimbe mentalități cu privire la acest aspect. Nu e ușor să schimbi un comportament sau un gând dereglat, mai ales că oamenii nu recunosc că-l au.

Din acest ONG fac parte părinții unor copii cu nevoi speciale. Și-au luat o greutate mare pe umeri, aceea de a deschide inima și gândirea celorlalți. Cărămidă cu cărămidă, încearcă să spargă zidul nepăsării și al discriminării.  Fiindcă ei sunt cei care cunosc durerea din sufletele copiilor cu dizabilități.

În prezent, Asociația „Căsuța cu Miracole” derulează un proiect cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Neamț, numit „Lumea ta este și lumea mea!”.

„Prin acest proiect dorim să îmbunătățim calitatea vieții copiilor cu nevoi speciale și să contribuim la integrarea lor socială și școlară, prin campanii intense de informare și conștientizare în comunitățile din care fac parte și în unitățile de învățământ în masă”, ne-a spus Maria Talpalariu, președintele Asociației „Căsuța cu Miracole” și mama lui Edy, un copil cu autism și super-puteri matematice.

În cadrul proiectului, sunt incluse campanii de conștientizare în unități de învățământ în masă din orașul Târgu Neamț și comunele Vânători – Neamț, Agapia, Timișești, Răucești. De ce la școală? Fiindcă acolo e „buba” cea mai mare. Uneori, copiii cu dizabilități ajung la o școală normală prin străduințele părinților.  În foarte multe cazuri (și o spunem cu rușine pentru secolul în care trăim), devin victime ale bullying-ului. Fiindcă sunt… atipici.

La noi, nu prea se vorbește despre asta, dar se întâmplă. Unii colegi râd de ei, unele cadre didactice îi tratează de parc-ar fi extraterești. Astfel, copilul cu nevoi speciale, în loc să fie ajutat și integrat, se închide și mai mult în el.

„Tot în cadrul acestui proiect, care beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Neamț, vom desfăşura și o activitate de socializare și terapie prin joc, numită Jocul- medicament pentru nevoi speciale, la sediul asociației noastre. Vor participa copii din mediul rural, alături de voluntarii nostri.

Ca obiective, proiectul >Lumea ta este și lumea mea!< vizează respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor din grupurile vulnerabile: dreptul la familie și protecție, dreptul la educație, dreptul la opinie și participare, dreptul la timp liber, joc și activități culturale; srevenirea și combaterea discriminării; solidaritatea socială, conștientizarea și responsabilizarea societății civile în raport cu această situație de risc se poate realiza prin promovarea soluțiilor și oportunităților pentru acești copii, a exemplelor pozitive”, informează organizatorii.

Până acum, asociația a ajuns la școala din Vânători- Neamț. Prima campanie a fost una încurajatoare, dar drumul spre o lume „share”-uită de „normali” și „speciali” nu se termină aici. V-aș propune să ne punem în locul acestor părinți și al acelor copii cu dizabilități. Voi cum v-ați simți în locul lor? Ați avea tăria de care dau ei dovadă? Sau ați capitula?… Să judecăm drept, apoi să acționăm, zic. Fiindcă lumea ta e și lumea lor.

„Impactul proiectului, printr-o componentă de conștientizare/ promovare foarte solidă, poate asigura începutul unor colaborări/ parteneriate privind grupul țintă, care să multiplice efectele campaniei pe termen mediu și lung, într-o manieră pozitivă”, a conchis Maria Talpalariu.

„Căsuţa cu Miracole” este deschisă tuturor părinților care doresc să îți ajute copilul cu nevoi speciale.

Singura dizabilitate este o atitudine negativă.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate