Copiii talentați din Târgu Neamț au adus Magia Crăciunului pentru copiii nimănui [VIDEO/ Spectacol umanitar]

1

Emoții și speranțe au trăit cu intensitate târgoveții veniți la „Magia Crăciunului”- spectacol umanitar organizat recent la Târgu Neamț.

Într-o atmosferă de poveste, copiii de la Alex Dance Club Târgu Neamț și prietenii lor au pregătit uimitoare momente artistice, o combinație reușită între coregrafiile gândite de Alexandru Gangur și vocile desăvârșite ale tinerelor talente locale.

Lecție de viață au oferit cei implicați în desfășurarea acestui spectacol umanitar, căci datorită lor și a oamenilor cu suflet care au donat bani ori diverse produse, copiii nimănui își pot deschide sufletele acum, în prag de sărbători, pentru a primi așa cum se cuvine… Magia Crăciunului.

„Multumim tuturor persoanelor cu inima mare, care ni s-au alăturat în această MAGIE. La inițiativa instructorului de la Alex Dance Club, toti copiii si părintii au răspuns prezent la aceasta activitate umanitară. Au pus mult suflet, s-au implicat și au muncit mult.

Vor merge cu mici spectacole și la CSEI Târgu Neamț ( vineri, 14 decembrie) și la Casa Ozana.

Suma strânsă la spectacol a fost de 2700 lei. Avem donații de la sponsori, alimente și haine. Până în ziua de Crăciun, toate darurile vor fi împărțite celor care au, într-adevăr, nevoie”, ne-a precizat Elena Ciorsac, coordonator al evenimentului.

Dintre micii artiști care au dansat sau cântat pentru această cauză nobilă, îi amintim aici pe copiii de la Alex Dance Club Târgu Neamț (instructor-coregraf Alexandru Gangur), Ana Dragu, Elena Ioniță, Ionela Brănișteanu, Sînziana Oșlobanu cu Mugurași de sânziene, Grupa Albinuțelor de la Grădinița nr. 2 și mulți alții. Felicitări și fie ca din ce în ce mai mulți OAMENI să vă urmeze exemplul!

Andreea T.

1 Comentariu
  1. The Dog spune

    Andreea, ai putea sa le spui organizatorilor ca magia nu are nimic in comun cu sfanta sarbatoare a Craciunului? „Magia Craciunului”…… nimic mai nepotrivit! Magia e in totala opozitie cu cele sfinte. Este unealta necuratului. Cele Sfinte nu fac magie.
    Altfel, actiunea e de toata lauda. Bravo organizatorilor!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate