Daruri pentru Copiii de la CSEI Târgu Neamț, din partea primarului comunei Ștefan cel Mare

0

Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) din Târgu Neamț au încă un motiv să simtă magia sărbătorilor de iarnă. Marți, 20 decembrie, la ei a ajuns cu daruri Sorin Ouatu, primarul comunei Ștefan cel Mare, prin intermediul lui Gligor Mosor și al insp. șc. gen. adj. Ioan Milea.csei

Cadourile aduse de primarul Sorin Ouatu au fost trimise de Moș Crăciun tocmai din Irlanda, prin intermediul Fundației „Road of Hope” și constau în hăinuțe, dulciuri și diverse obiecte de uz casnic.

 „Toti copiii de la CSEI s-au bucurat de cadourile primite, cum se întâmplă de fiecare dată când cineva vine la ei în vizită. Au fost foarte încântați de lucrușoarele primite și, drept răsplată, au oferit musafirilor un program artistic specific sărbătorilor de iarnă. Mulțumiri doamnei director Mariana Cozma și tuturor cadrelor didactice și auxiliare care au fost alături de noi în timpul activității! Minunații copii de la CSEI îi așteaptă cu drag pe toți cei care vor să îi viziteze în prag de Crăciun. Cu siguranță, surprizele plăcute nu se opresc aici”, ne-a spus Gligor Mosor.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate