Descoperirea polițiștilor după ce au oprit o mașină în trafic, în Grumăzești: 3 pasageri, niciun șofer

0

La data de 10 ianuarie, în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au efectuat semnal acustic și luminos, pentru oprirea unui autoturism, ce se deplasa pe raza localității Grumăzești.

După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, autoturismul a oprit, la volanul acestuia nefiind identificată nicio persoană. Ca pasageri în autoturism au fost identificate 3 persoane, o minoră de 15 ani și doi tineri cu vârste de 19, respectiv 22 de ani.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, în urma verificărilor efectuate de polițiști rezultând faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 20:00, tânărul de 19 ani ar fi condus autoturismul pe raza localității Grumăzești după care l-ar fi încredințat spre conducere tânărului de 22 de ani.

Cei doi tineri au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul tânărului de 22 de ani, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, tânărul de 19 ani, nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tânărul de 22 de ani, figurează cu permisul de conducere reținut.

Totodată, autoturismul în cauză nu avea poliță RCA valabilă, tânărul de 19 ani, în calitate de proprietar al vehiculului fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, ca măsură complementară fiindu-i reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare, autoturismul fiind imobilizat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, unei persoane fără permis de conducere.

a transmis IPJ Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate