Dispozitive asemănătoare unor capcane, montate în pădurile din NEAMŢ, Harghita şi Mureş

0
Dispozitive asemănătoare unor capcane au fost montate în pădurile din Mureş, Harghita şi Neamţ, notează  presa centrală. 

Datele obținute vor fi prezentate autorităților responsabile de proiectul autostrăzii. Iniţiativa aparţine unor biologi care vor astfel să monitorizeze animalele sălbatice. În condiţiile în care pe acolo ar trebui să treacă autostrada Târgu Mureş – Iaşi.

Astfel de „capcane” au fost instalate pe un traseu care are o lungime de 120 de kilometri. Pe acolo ar urma să treacă autostrada Târgu Mureș – Iași, iar biologii care au inițiat proiectul vor să se asigure că animalele sălbatice din zonă nu vor avea de suferit.

Voluntarii se tem că vieţuitoarele vor fi afectate şi speră că autorităţile vor construi poduri verzi, în funcţie de datele culese de ei. Specialiştii spun că în zonă sunt foarte mulţi urşi.

Informațiile vor fi trimise la un centru de știință din Germania, unde specialiștii vor stabili despre ce vietuitoare este vorba, dar și care sunt zonele frecventate de ele.

Biologii speră ca informațiile vor fi luate în considerare și vor fi construite poduri verzi pentru sălbăticiuni.

Până în momentul de față au fost montate peste 70 de astfel de „capcane”.

Mai multe detalii, în materialul de mai jos:

sursa: ZiarPiatraNeamţ.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate