Dr. Gabriela Bercea, noul director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

0

Dr. Gabriela  Bercea a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

În urma probelor susținute, aceasta a obținut cea mai mare notă: 9,67.

Pe locul 2 s-a clasat dr. Căileanu Gabriela-Denisa, cu nota 9.01. Ele sunt cele care au luptat și au avut puterea să candideze pentru această funcție, care vine la pachet cu suficiente probleme de rezolvat. Competiția a fost una dificilă, ambele candidate dovedindu-și profesionalismul.

dr. Gabriela Bercea (foto arhivă)

Gabriela Bercea este medic specialist de Medicină de Urgență.

Originară din comuna Bălțătești, a studiat la Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” din Târgu Neamț, apoi a urmat șase ani la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. După cinci ani de rezidențiat la Târgu Mureș (UPU și SMURD), s-a întors în județul natal. 

A fost director medical  și la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț.

Să ajungă medic, a fost visul ei de mic copil. „Am vrut să ajut. Am vrut să fac bine și, cred eu, reușesc. De ce reușesc?! Pentru că asta mi-am dorit, a fost un vis pe care nu l-am lăsat să se piardă”, spunea  dr. Gabriela Bercea în urmă cu câțiva ani, pentru ZiarTarguNeamt.RO.

Felicitări și mult succes în funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, dr. Gabriela Bercea!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate