E criză de apă în zona Târgului/ „Folosiți-o în mod rațional!”, îndeamnă ApaServ

2

În Târgu Neamț și câteva comune învecinate, problema apei potabile pare să fie una persistentă.

Un nou anunț informează cetățenii că vor avea apă doar pe timpul nopții, ori cu presiune redusă la robinete, sau deloc, din cauza consumului mare de apă din această perioadă.

Astfel, în cartierul Humuleştii Noi din oraşul Târgu Neamţ, în perioada 23 – 30 septembrie se va furniza apă numai în intervalul orar 23:00 – 08:00.

Tot până lunea viitoare, cel puțin, în restul oraşului Târgu Neamţ şi în comunele Bălţăteşti, Agapia şi Vânători Neamţ, se va furniza apă cu presiune redusă putându-se ajunge la sistarea totală.

Facem apel către toţi utilizatorii să folosească în mod raţional apa potabilă din reţeaua publică, respectiv să nu folosească apa potabilă pentru irigaţii, pentru a se putea asigura furnizarea serviciului în condiţii normale tuturor clienţilor„, transmit reprezentanții companiei județene.

Radu Ciubotaru

2 Comentarii
  1. Maria spune

    De ce ati extins reteaua de apa in atat de multe localitati ? Normal si logic ar fi trebuit mai intai sa va asigurati ca aveti sursa de apa corespunzatoare. Ati vandut doar ILUZII . Ati facut contracte neonorate. CINEVA trebuie sa raspunda pentru asemenea nereguli !!!!!!

  2. Stefan G. spune

    Si in cazul avariilor, cand se duc sute de metri cubi aiurea pentru ca se intervine tardiv, „compania” judeteana la ce mai face apel? De ce au spart strada (pe Radu Teoharie, zona Mapi) si nu au reparat-o corespunzător. De un an sunt șanțuri acolo, mi-am rupt mașina trecând de câteva ori pe zi (si nu sunt singurul) iar nesimțiții fac apeluri!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate