Educatoarele de la Grădinița nr.1, hărțuite și abuzate emoțional, psihic și moral!

7

Cadrele didactice de la Grădinița cu Program Normal și Prelungit nr. 1 din Târgu Neamț au ajuns la capătul răbdării. Se simt hărțuite și abuzate emotional, psihic și moral de către prof. Ingrid Karina Cojocariu, directoarea Liceului „Vasile Conta”, în subordinea căruia se află unitatea. Sunt cuvinte care par dure, însă în spatele lor stau fapte adunate în ultimele luni și lăsate nerostite până acum.

gradi123„Prin funcția cu care a fost instituită d-na prof. Cojocariu Karina- Ingrid ca director general al instituției mai sus menționate ne-a prejudiciat în mod voit sau nu de unele drepturi de ordin profesional, didactic și financiar-contabil”, susțin cadrele didactice de la Grădinița nr.1 într-o informare ce va intra in atenția consilierilor locali în ședința ordinară de joi, 28 ianuarie.

Iată care sunt aspectele considerate de către educatoare un abuz din partea directoarei Liceului „Vasile Conta” (numită „Domnia Sa” în rândurile scrise de colectivul de la grădinița nr.1):

  • De ordin PROFESIONAL:

A fost desființată o grupă de preșcolari. Deși Legea Învățământului Preșcolar prevedea că o grupă trebuie să aibă maxim 20 copii, „nouă ni s-au dat ca norme de lucru grupe cu efective foarte numeroase, chiar voind să fie cu până la 40 de preșcolari”, informează cadrele didactice de la Grădinița nr.1

În ciuda solicitării făcute, unitatea nu a fost dotată cu logistica electronică necesară pentru o mai bună calitate a actului de educație, educatoarele fiind nevoite să vină la muncă cu laptopul de acasă. Mai mult, pe motiv că nu sunt fonduri suficiente, conducerea liceului a restricționat accesul educatoarelor la internet.IMG_4090

  • De ordin DIDACTIC:

Cadrele didactice de la Grădinița nr. 1 susțin că, de obicei, la întâlnirile de lucru (consilii profesorale) primeau doar critici, reproșuri și observații, fiind umilite în permanență de către directoarea Karina Cojocariu.

Tot în aceste întâlniri, Domnia Sa monopoliza comunicarea utilizând metoda monologului și a unei >oratorii< de cel puțin o oră, iar noi trebuia să dovedim RĂBDARE, RESPECT și ÎNGĂDUINȚĂ”, după care educatoarele se întorceau la lucrul cu micuții „pline de emoții negative și foarte triste”.

În perioada vacanței de iarnă, cadrele de la grădiniță susțin că și-au luat concediu de odihnă obligat-forțat, și nu ca un beneficiu prevăzut prin lege. Interfonul fiind securizat, nu au putut intra nici măcar în curtea unității, iar la reînceperea școlii și-au întâmpinat preșcolarii cu o bază didactică neorganizată: „Susținem fără să greșim că acest aspect din managementul Domniei Sale este CEL MAI GRAV ABUZ ÎN FUNCȚIE, în timp ce celelalte grădinițe și-au deschis porțile pe 4 ianuarie (…) Explicația că grădinița se închide pe toată perioada pentru ECONOMII nu se aplică decât la NOI!

Managementul Domniei Sale este dezastruos, deficitar,discriminator, inuman și ilegal. Prin acest tip de management se va intra în istoria tristă a învățământului preșcolar local! Vorba poetului George Coșbuc: Când nu vom mai putea răbda/ Când timpul se va răzbuna/ Hristoși să fiți nu veți scăpa/ Nici în mormânt!”, scriu educatoarele de la grădinița nr.1, care par să fi ajuns la limita răbdării.

  • De ordin FINANCIAR- CONTABIL:

Educatoarele susțin că au solicitat drepturile salariale câștigate în Instanță și cei 100 de euro, însă directoarea Karina Cojocariu a invocat din nou motivul” NU sunt fonduri!”. Mai mult decât atât, „Domnia Sa atât de tare s-a supărat încât a doua zi a trecut la măsuri de intimidare, de opresiune și de mare agresivitate emoțională: instalare de camere de luat vederi peste tot, spun cadrele didactice. Pentru a securiza grădinița s-au găsit fonduri?!

Angajatii de la Grădinița nr.1 informează consilierii locali că primesc cu întârziere fluturașul cu privire la drepturile lor salariale, care este nesemnat  și neparafat. („fals în documente, lucru pe care cei de contabilitate îl cunosc, dar nu îl aplică, deci iar ABUZURI!”).

În ciuda faptului că Luminița Agapie, director adjunct al Liceului „Vasile Conta” este coordonatoarea de activitate la Grădinița nr.1, „nu ni se comunică nici in scris, nici în alt mod bugetul pentru anul financiar ce urmează. Nu si se prezintă niciun motiv, în schimb se vine cu acuzația foarte gravă că la unitatea noastră se fac cheltuieli mai mult decât substanțiale pentru încălzire, apă, gaz, lumină. Oare copiilor nu trebuie să li se asigure confortul, igiena, hrana zilnică? Atunci Domnia Sa să reducă totul, iar noi să ne întoarcem la epoca primitivă!„, scriu educatoarele.
gradi1

După enumerarea acestor aspecte scoase parcă dintr-o carte comunistă, cadrele didactice de la Grădinița nr.1 cer consilierilor locali să ia măsurile necesare, pentru a nu se mai simți în pielea unor neaveniți în învățământul preșcolar local. Rămâne de văzut ce părerea vor avea aleșii locali și cum vor putea rezolva problema care mocnește de mai multă vreme între colectivul de la grădiniță și directoarea Liceului „Vasile Conta”, Karina Cojocariu.

Andreea Trăsnea

7 Comentarii
  1. Vera spune

    Doamna Karina Cojocariu NU AM CUVIN TE DE SPUS DE SITUATIA CUM PROCEDATII CU DOAMNELE EDUCATOARE CE INSEAMNA ASTA ..CE VA CREDETI?…..TOTII SINTEM LA FEL SI SA RESPECTAM LEGEA SI RESPECTUL CARE TREBUIE SA-L AVETII……SAU SINTETII O DOAMNA CU MOT SI FACETII RASISM….SE PEDEPSESTE…….TOTUL SUB CONTROL…

    1. Ionescu spune

      Din păcate, suntem în 2023 s-o situația nu s-a schimbat deloc. Abuzurile continua și, ceea ce e foarte grav, chiar și asupra preșcolarilor. ABUZ IN SERVICIU și SECHESTRU DE MINORI pot fi câteva puncte din dosarul penal al celor care fac legile în aceasta școală. O școală de prestigiu? Nu! O închisoare în care nimeni nu are niciun drept! Nu e o școală privata, ci una administrata de un manager la limita legii.

  2. ioan spune

    Nu ar trebui lasat deoparte modul in care se face aprovizionarea cu alimente a bucatariei .Aici puteti gasi carne cu 30lei/kg,oua cu1,5-2lei bucata,cartofi cu 2,5lei kg,si multe alte produse aduse de firma unui consilier local la 3 preturi.Lucrurile sunt stiute insa nimeni nu are nici o reactie.Oare dl Primar nu vrea sa vada asta???

  3. NICOLA spune

    Cine e abuzata psihic si EMOTIONAL d-na Elena Ungureanu? Ea care a chinuit micutii cu urletele ei?

  4. satul de voi spune

    Bineinteles ca „dl Primarele” nu le vede, ca doar se infrupta si el din aceste hotii.
    Nici o diferenta intre Arnautu si Harpa, aceeasi hotie, cu alti hoti.
    Nenorocitilor !

  5. Alasad spune

    Și mu i-a ”rupt” nimeni capul până acum? S-a tăcut ca melcul? În consiliile profesorale nu ați avut ocazia să-i spuneți de la obraz că e dobitoacă?

  6. Valentin spune

    @Vera : Doamna, avand in vedere comentariul dumneavoastra agramat si alambicat, ma tot intreb cum naiba ati reusit sa ajungeti pana aici sa-l scrieti. Si trebuie sa va contrazic. NU, nu suntem toti la fel. Unii si-au dat silinta si-au invatat ceva in scoala. In fata legii insa trebuie sa fim egali!

    Acum referitor la articol inteleg ca instalarea de camere video inseamna mai nou „măsuri de intimidare, de opresiune și de mare agresivitate emoțională” ? Oare de ce ? Nu se mai poate fura, nu se mai poate sta degeaba in timpul orelor de program? Cu ce le deranjeaza pe doamnele educatoare aceste camere ?

    Inteleg tot din articol ca doamnele educatoare au dorit sa vina la munca in timpul vacantei „fortate” si nu au fost lasate. Ei uite aici un lucru de laudat. Oameni care vor sa munceasca suplimentar fara sa fie platiti mai ales in timpul limber. Bravo! Sper ca doamnele sa nu-si piarda naravul si sa faca acelasi lucru si pe perioada vacantei de vara.

    Dupa cum se vede a inceput „campania electorala 2016” iar aruncatul cu noroi in toate directiile si de catre toata lumea o sa fie sport national.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate