Elevii Liceului „V. Conta” sunt prietenii pădurii [FOTO]

0

Sub îndemnul ‚,Romsilva contează pentru viitor!”, Liceul ,,Vasile Conta” Târgu Neamţ şi Ocolul Silvic (O.S.) Văratec au desfășurat activităţi în parteneriat, în cadrul proiectului educativ ,,Prietenii pădurii”.

Joi, 4 aprilie, elevii clasei a IV-a B, însoţiţi de prof. Raluca Alucăi au participat la o plantare de arbori- puieţi de molid, în U.P. I Cracăul Negru, u.a. 47 din cadrul Ocolului Silvic Văratec.

În teren, au fost îndrumaţi de personalul silvic specializat de la O.S. Văratec.

Scopul proiectului a fost acela de a forma deprinderi specifice de îngrijire şi ocrotire a pădurii prin plantarea de puieţi şi de a educa elevi în spiritul unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător. Copiii şi-au însuşit reguli de natură ecologică care vizează asigurarea echilibrului între sănătatea individului şi mediul în care trăieşte.

S-au oferit elevilor oportunităţi de explorare şi observare directă, le-a fost stimulată curiozitatea şi interesul pentru cunoaştere. Au primit informaţii clare şi concise de la inginerii silvici, sprijin de la alţi silvicultori fiind ajutaţi să se implice direct în plantarea puieţilor şi au manifestat bucuria că vor realiza ceva durabil în timp.

La baza acestui demers educativ a stat şi informaţia transmisă de noul manual pentru educaţie forestieră ,,Prin pădurile Neamţului”.

Proiectul s-a încheiat în mod constructiv elevii primind materiale educative şi echipament ca răsplată a efortului depus în teren. Materialele le vor fi utile în următoarele activităţi pe teme ecologice.

sursa/ foto: facebook

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate