FAKE NEWS ”CUM SE RĂZBUNĂ PSD-IȘTII PE UN JURNALIST INCOMOD. ÎNCHID CETATEA NEAMȚULUI”

0

Minciunile unor jurnaliști nu mai au nicio limită. Pentru a acoperi iresponsabilitatea altui jurnalist, s-a făcut un articol în care toți cei de la conducerea PSD până la cea a Muzeului sunt acuzați că ar fi închis Cetatea Neamț chiar în ziua în care acesta ar fi vrut să organizeze acolo o ceremonie.

Am cercetat această știre incredibilă și s-a dovedit a fi falsă. La data când Complexul Muzeal a decis închiderea Cetății pentru 24 de ore în vederea pregătirii unui eveniment, la Complexul Muzeal sau la Cetatea Neamț nu exista nicio cerere de organizare de eveniment.

Orice om care vrea să facă un eveniment în Cetatea Neamț, începând cu primarul orașului Târgu Neamț, depune o cerere la Complexul Muzeal, iar acesta o aprobă de regulă. Procedura este de ani de zile și este una cât se poate de normală pentru a nu se suprapune evenimente în Cetate. În cazul jurnalistului, acesta nu a depus nici o cerere pentru a organiza un eveniment. Știind că nu există nici un eveniment în acea zi programat la Cetate și niciun grup de turiști anunțat care să fi cerut ghid, cei de la Complexul Muzeal au luat decizia de a închide accesul pentru vizitatori ca să pregătească locația pentru un eveniment important ce urmează a avea loc.

Dincolo de iresponsabilitate, se vede și aroganța. Neanunțarea dorinței de a organiza un eveniment într-o anumită locație, dovedește că nu s-a luat în calcul ipoteza că ar putea intra peste un alt eveniment care se desfășoară în acel moment pricinuind disconfort altor oameni.

Dacă ar fi depus o cerere pentru eveniment, cum face toată lumea, nu avea absolut nicio problemă. Neplăcerea de a se trezi că este închis locul unde voia să facă evenimentul este strict rezultatul faptului că nu a rezervat, programat și nu a anunțat administratorul locației că vrea să facă un eveniment. Orice eveniment important care necesită rezervare se anunță din timp la biserică, la restaurant, la primărie, la hotel etc.

Cum s-a transformat incompetența în scenariu de conspirație puteți citi aici. ”CUM SE RĂZBUNĂ PSD-IȘTII PE UN JURNALIST INCOMOD. ÎNCHID CETATEA NEAMȚULUI”

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate