Femeie din Grumăzești, greva foamei în fața Instituției Prefectului

1

Ana M. din comuna Grumăzești, județul Neamț, a protestat astăzi, 6 aprilie, în fața Instituției Prefectului pentru a reclama niște abuzuri ale instituțiilor statului. Aceasta se află în greva foamei de mai multe zile pentru a atrage atenția asupra faptului că primăria comunei nu respectă dreptul său la proprietate.

„Primăria îmi ia dreptul meu. Este o persoană care îmi face abuziv drum în curtea casei. Nu mai pot ieși din casă afară să merg la apă, nu pot să îmi fac lucrările agricole. Trebuie să împrejmuiesc un gard acolo pentru că un alt vecin l-a bătut pe fratele meu, îmi dă în cap cu parul și și-a pus gardul pe proprietatea mea. În registrul agricol am scris într-un fel cu mâna mea, iar când am mers să plătesc impozitul mi-au scris prin spate că eu am culturi de peri și pruni acolo unde eu am culturi de porumb, lucernă și pășune. Din astea îmi face primarul. Sunt o femeie singură cu 3 copii și așa umblu cu dreptul meu și munca mea de 16 ani de zile prin tribunale pe la Piatra-Neamț, Târgu Neamț și Bacău. Nu mai suport. Fac grevă de o durată de timp, nu vine nimeni, nu mă aude nimeni. Am venit și aici la Prefectură să îi spun doamnei prefect să vină la fața locului să vadă cum mi-au trecut culturile, cum mi se face drum în fața casei. Doamna prefect a spus că dumneaei nu poate să vină să ia o decizie. Stau în continuare aici, poate cineva va lua o decizie și pentru mine.”, a declarat Ana M.

prefect-protest

1 Comentariu
  1. vera spune

    FOARTE BINE SA SE RESPECTE DREPTURILE …..CA LA GRUMAZESTII ACOLO ESTE LOCASUL CORUPTILOR AL PSD ……….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate