File din istoria locală: Securitatea în zona Neamțului (II)

0
Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (XIII)

Continuăm astăzi cu partea a doua a prezentării, cei drept sumare, a Securității din zona Neamțului. Astăzi despre organigrama Biroului Târgu Neamț în primele două decenii de existență a aceste instituții de opresiune.

În 1951, la câțiva ani de la înființarea Securității, organigrama secției Tîrgu Neamț cuprindea un șef de birou, un ajutor de șef birou, 5 funcționari operativi un conducător auto și un îngrijitor.[1]

La începutul lunii iunie 1953, secția de securitate Tîrgu Neamț era formată din 8 persoane, din care 7 erau militari. Șeful secției era locotenentul Vasile Tudose, secretar -dactilograf fiind Buruiana Ana, singura persoană civilă. Grupa sectoriștilor era formată din sublocotenenții Sanda P. Sandu, Manolache Ioan, Mestecăneanu Haralambie, Ciobanu Nicolae și Chiriac Grigore. Birou administrativ-gospodăresc era format dintr-o singură persoană, sergentul-major Pantea Ilie.[2]

Peste doar trei ani, în 1956, încadrarea secției să fie formată din 9 ofițeri, 7 subofițeri și 3 civili.[3]

Printr-un ordin al ministrului securității statului din 1 iunie 1957, Biroul III, se transforma în problemă, astfel că funcția de șef birou devine lucrător operativ principal și se suplimenta cu încă un lucrător operativ principal.[4]

Printr-un nou ordin al ministrului, din 1 mai 1958, căpitanul Gavrilă M. Ioan era numit cu un salariu de 1350 de lei, șeful secției Târgu Neamț[5], organigrama secției fiind următoarea[6]

Postul Grad Numele și prenumele Salariu lei
șef secție lt. col. Gavrilă Ioan 1350
loc. șef maior Dolhescu Gh. Dumitru 1140
secretar civil Petraș V. Margareta 575
Problema 3
lucr.op. prim lt. maj. Nechita C-tin Ioan 780
lucr.op. prim lt. maj. Manolache Ioan 780
lucr.op. prim lt. maj. Chiriac P. Grigore 780
lucr. operativ lt. maj. Ciobanu Nec. Ghe. 730
Problema deservire AC.
gospodărire plt. Pîntea Ioan Ilie 680
cond. auto plt. Andrei Vasile Aurel 680
cond. auto plt. Barbu C-tin 680
serg. paza sg. maj. Simion Ghe. 570
serg. paza sg. maj. Pavel Gh. Gheorghe 570
serg. paza sg. maj. State Vasile Neculai 570
îngrijitor civil Chipară Eleonora 410

În perioada 1958-1960[7], încadrarea secției nu suferă prea multe modificări, Gavrilă Ioan fiind în continuare șeful secției. Toți ofițerii problemei 3, aveau gradul de căpitan, iar locul lui Nechita Ioan este luat de Chiriac V. Vasile.Modificări sunt în structura gospodărire după cum urmează

gospodărire plt. Iacob Ioan Gheorghe 680
cond. auto plt. Andrei Vasile Aurel 680
cond. auto plt. Barbu C-tin 680
serg. paza sg. maj. Simion Ghe. 570
serg. paza sg. maj. Boacăș Gavrilă C-tin 570
serg. paza sg. maj. State Vasile Neculai 570
îngrijitor civil Chipară 410

Pentru anii 1963-1964, încadrarea secției era următoarea[8]

Postul Grad Numele și prenumele Salariu lei
șef secție căp. Gavrilă Ioan 1580
ofițer I căp. Manoliu V. Ioan 1110
ofițer I căp. Chiriac Grigore 1110
ofițer II locot. Cociobanu Gheorghe 1040
secretar civil Bîrzu Elena 890
Problema deservire AC.
Subofițer cu gestiunea tehnică plt. Iacob Gheorghe 850
cond. auto sg. maj. Bogovschi Ioan 740
îngrijitor civil Chipară Eleonora 610

Săptămâna viitoare, în ultima parte vom prezenta o lista de ofițeri de securitate din zonă care au activat în perioada 1948-1989.

(Va urma)

Prof. Emanuel Bălan

Surse:

ACNSAS, fond DMRU, vol. 1, 4, 8, 10, 12, 31 A, 62.

 

[1] ACNSAS, fond DMRU, vol 1, p. 123.

[2] ACNSAS, fond DMRU, vol. 62, p.  289.

[3] ACNSAS, fond DMRU, vol. 10, p. 335.

[4] ACNSAS, fond DMRU, vol. 8, p. 402.

[5] ACNSAS, fond DMRU, vol. 10, p. 41.

[6] ACNSAS, fond DMRU, vol. 31 A, p. 37-39.

[7] ACNSAS, fond DMRU, vol. 12, p. 28-29.

[8] ACNSAS, fond DMRU, vol. 4, p. 67.

CITEȘTE ALTE FILE DIN ISTORIA LOCALĂ AICI (CLICK)
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate