[FOTO] Ministrul Natalia Intotero, la Mănăstirea Neamț: „Este cu adevărat un colț de vis, unde liniștea și spiritualitatea se împletesc în armonie”

0

Sâmbătă, 14 octombrie, Ministrul Familiei și al Tineretului, Natalia Intotero, s-a aflat în județul nostru, unde a vizitat Mănăstirea Neamț. Natalia Intotero a împărtășit această experiență specială cu cei care o urmăresc pe platforma sa de socializare, postând o imagine cu părintele Arhimadrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

O după-amiază petrecută în liniște, alături de un om pe care îl prețuiesc foarte mult, Părintele Arhimandrit Benedict Sauciuc, de la Sfânta Mănăstire Neamț.
Acest loc binecuvântat este cu adevărat un colț de vis, unde liniștea și spiritualitatea se împletesc în armonie. Merită să îl descoperiți!
”, a transmis Natalia Intotero.

Prin această postare, Ministrul Familiei și al Tineretului a subliniat importanța păstrării și promovării patrimoniului cultural și religios.
Reprezintă, poate, un exemplu elocvent al sprijinului acordat dezvoltării și promovării acestor locuri sacre, care sunt o comoară pentru comunitatea locală și pentru toți cei care le vizitează.

Totodată, a adus în prim-plan frumusețea și importanța zonei Târgu-Neamț, cunoscută pentru atmosfera spirituală unică pe care o oferă.

E duminică, e o zi minunată de toamnă. Haideți să descoperim sau să redescoperim cu toții aceste locuri pline de istorie și tradiție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate