[FOTO] Prințul Nicolae, vizită surpriză în Ținutul Zimbrului din județul Neamț

0

Miercuri, 19 mai, Prințul Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a ajuns în Ținutul Zimbrului, mai precis în Parcul Natural Vânători-Neamț din cadrul Romsilva.

Vizita a fost una surpriză, însă principele Nicolae al României a fost norocos să se întâlnească aici și cu zimbrii aflați în semi-libertate.

Gazdă pentru mai bine de un ceas i-a fost Sebastian Cătănoiu, directorul Romsilva- Parcului Natural Vânători-Neamț.

Prințul Nicolae mi s-a părut persoană agreabilă și a pus numeroase întrebări. S-a arătat interesat de tot ce înseamnă valorile naturale, culturale și spirituale ale Ținutului Zimbrului.

I-a plăcut centrul de vizitare, ca și concept, mobilier, personal. Mai departe- zona de pădure, căci avem arbori multiseculari, în țarc sunt arborete de peste 200 de ani, cu aspect mai mult decât natural, cu arbori căzuți, cu mușchi, cu licheni și, bineînțeles, cireașa de pe tort: zimbrii în semi-libertate. A văzut și masculi, și turma de femele cu pui. A petrecut mai bine de un ceas în pădure. Una peste alta, a fost o încântare continuă, și asta nu o zic eu, o zice realitatea, dar și dumnealui”, a declarat Sebastian Cătănoiu pentru ZiarTarguNeamt.RO.

Pasionat de natură, de drumeții și de promovarea valorilor românești, nepotul Regelui Mihai este implicat în campania “Prinț și călător”, un proiect al organizației Satele României. Vizita în Ținutul Zimbrului din județul Neamț a avut loc în cadrul acestui proiect.

Pentru Romsilva- Parcul Natural Vânători Neamț, pentru Ținutul Zimbrului, această vizită, pe cât de neașteptată, pe atât de plăcută, înseamnă o foarte bună promovare. Mai ales dacă vor finaliza materialul pe care și-au propus să îl facă, vom fi și noi în rând cu celelalte atracții, nu neapărat turistice, ci de interes în România”, a conchis directorul Sebastian Cătănoiu.

Ca o mică paranteză, am putea spune că vizita lui Nicolae al României făcută zimbrilor din Neamț este ceva uimitor în sensul pozitiv, ceva îmbucurător și care ne dă speranță, în comparație cu prințul austriac și cazul ursului Arthur, care a scandalizat recent întreaga țară. Bine ar fi ca astfel de activități, mai „light”, prin care frumusețile României sunt promovate, să fie preluate de întreaga presă și să devină cunoscute la nivel național și internațional. Pentru că (încă) avem cu ce ne mândri.

Prințul Nicolae și Sebastian Cătănoiu/ sursa foto: Romsilva- Parcul Natural Vânători Neamț

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut la 1 aprilie 1985 în Geneva, Elveţia, fiind primul dintre cei doi copii ai Principesei Elena a României cu primul ei soţ, Leslie Robin Medforth-Mills. Nicolae a vizitat România pentru prima oară, pe data de 19 aprilie 1992, în timpul sărbătorilor de Paști, alături de mama sa, Regele Mihai I şi Regina Ana. În 1997, Nicolae a revenit în România de Crăciun, când întreaga familie regală a păşit în România după aproape cinci decenii de exil. În 2012 Bucureștiul a devenit reședința lui Nicolae al României. Ocupând un rol public s-a implicat în nenumărate proiecte vizate să promoveze România. În 2018, Nicolae al României s-a căsătorit cu Alina Binder, nunta având loc la Sinaia și fiind primită cu entuziasm de români. În prezent, își dedică timpul și energia demarării unor proiecte cu impact social.


 Ținutul Zimbrului este inclus în Top 100 Destinații Sustenabile la nivel mondial încă din anul 2017, fiind până în prezent singura din România inclusă în acest clasament exclusivist, alături de alte destinații foarte cunoscute și apreciate din întreaga lume. Se suprapune peste Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu-Neamț, comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători Neamț. În 2016 a fost certificată la nivel național ca destinație de ecoturism. Începând din anul 2015, Asociația Ținutul Zimbrului împreună cu Administrația Parcului Natural Vânători Neamț se ocupă de managementul destinației.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate