#IarnaLaNeamț: Raport operativ ISU [23 ianuarie, ora 7.00]

0

RAPORT DE INFORMARE/OPERATIV privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase specifice sezonului rece, în perioada  22.01.2019 ora 07:00 – 23.01.2019 ora 07:00

  1. SITUAŢIA OPERATIVĂ

Date şi informaţii privind situaţia meteorologică şi hidrologică:

  • Situaţia meteorologică:

Conform informării meteorologice nr. 6 din 22.01.2019, în intervalul 22.01.2019 ora 11:00 – 23.01.2019 ora 10:00, se vor produce următoarele fenomene: ninsori, precipitaţii mixte şi polei. În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde treptat toată regiunea. Acestea vor fi sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În sud-estul Moldovei se vor semnala mai ales ploi și se va forma polei.

Notă: Până spre sfârșitul săptămânii temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a Moldovei, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.

Situaţia meteorologica în data de 23.01.2019 ora 06:00:

Punct Măsurare Temperatură aer (oC) Viteza vântului (m/s) Grosimea stratului de zăpadă (cm)
mun. Piatra Neamț – 4,0 0,4 10
mun. Roman -3,3 2,8 19
oraş. Târgu Neamț -4,8 1,1 11
Vf. Toaca -3,8 6,0 85

Prognoza 24 ore județul Neamț (intervalul 23.01.h08-24.01.h08)

Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei și din nou spre dimineață, va ninge. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturi maxime: -2 la 0 grade

Temperaturi minime: -6 la -4 grade

  • Situaţia hidrologică:

Nu au fost şi nu sunt în vigoare informări, atenţionări sau avertizări hidrologice.

Coada lacului Izvoru Muntelui se află la circa 5 km de Viaduct Poiana Largului şi este îngheţată. De la viaductul din Poiana Largului până aval 0,4 km de barajul Topoliceni, pe o lungime de 4,8 km, tronsonul prezintă aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 0,1 -2,0 m. Tronsonul prezintă ochiuri şi canal dezgheţat cu lăţimi cuprinse între 1 m și 10 m în proporţie de 50% din lungime. Temperatura aerului la Staţia hidrometrică Frumosu la ora 06:00 era de -5,0 oC. Din amonte nu curge zai pe suprafaţa apei. Nivelurile şi debitele au fost oscilante.

Nu s-au semnalat probleme deosebite.

  • Date şi informaţii privind măsurile adoptate la nivelul CJSU şi CLSU

Nu este cazul.

Se monitorizează în permanenţă evoluţia fenomenelor hidrologice şi meteorologice.

  • EFECTE PRODUSE

Dispeceratul integrat ISU – SAJ a fost informat despre un număr de 2 evenimente, după cum urmează:

20:12 accident rutier pe DN 15, în comuna Grințieș, un microbuz cu 6 persoane a derapat și a intrat într-un parapet de protecție. Nu au fost victime și nici nu a fost nevoie de intervenția serviciilor profesioniste;

21:43 accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Roman, un TIR a derapat, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal, care a căzut și a blocat circulația pe un sens de mers. S-au deplasat de la Detașamentul de pompieri Roman o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă care au degajat stâlpul. Nu au fost victime.

3. SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE DE STRUCTURILE DE POLIŢIE

În perioada 22.01.2019 ora 07:00 – 23.01.2019 ora 07:00 nu au fost aplicate sancţiuni contravenționale.

4. ASPECTE DE INTERES OPERATIV

  • Menţinerea viabilităţii drumurilor:

Secţia Neamţ a CNAIR a acţionat cu 32 lucrători şi 32 utilaje pentru împrăştierea de material antiderapant pe toate drumurile naționale din județ.

La ora raportării pentru menţinerea în stare de practicabilitate a drumurilor naţionale se acţiona cu 9 lucrători şi 9 utilaje.

Starea părţii carosabile: umedă în cea mai mare parte cu unele sectoare unde este zăpadă frământată, tratată cu sare și o grosime de cca 1 cm.

Nu sunt drumuri naţionale blocate, închise ori cu circulaţia îngreunată.

Utilajele SC DRUPO NEAMŢ S.A. şi ale operatorilor care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene au acţionat cu 47 lucrători şi 14 utilaje pentru răspândire de material antiderapant pe principalele sectoare de drumuri judeţene.

Starea părţii carosabile: umedă, alternând cu zăpadă frământată.

Nu sunt drumuri judeţene blocate, închise ori cu circulaţia îngreunată.

  • Pentru prevenirea decesului prin hipotermie

În centrele de asistenţă socială pentru primirea persoanelor fără adăpost au fost cazate 69 de persoane, astfel: la Centrul Speranţa Piatra Neamţ 36 persoane; Centrul Roman 7 persoane; la Centrul Roznov 8 persoane; Centrul Târgu Neamţ 18 persoane.

  • Furnizarea utilităţilor publice

Nu sunt probleme.

  • Dializa

Toate persoanele programate au ajuns la centrele de dializă.

INSPECTOR ŞEF,

Gl.bg. NIŢICĂ Ioan

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate