Incident rutier învăluit în mister: Tânăr accidentat, preot implicat (UPDATE)

33

UPDATE: În urma valurilor de comentarii, pentru a elucida misterul acestui incident rutier am luat legătura cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

 Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani din Răucești conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din Târgu Neamț a surprins și accidentat un tânăr de 16 ani din Vânători Neamț care s-a angajat în traversarea străzii în fugă fără să se asigure, pe lângă trecerea de pietoni. Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Elena Bulgărea- purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un incident rutier a avut loc în jurul orei 16.00 pe bvd. Mihai Eminescu, la trecerea de pietoni de după sensul giratoriu de la Intim.

Un elev în vârstă de 16 ani din comuna Vânători- Neamţ venea dinspre Liceul Vasile Conta şi vroia să ajungă la autogara Flozampet pentru a lua autobuzul spre casă. La trecerea de pietoni (+/- 2 metri)  a traversat strada cu paşi repezi, fiindcă afară ploua. După ce a trecut de jumătatea carosabilului, tânărul s-a prăbuşit la pământ. Fie a fost lovit de un autoturism care circula pe direcţia de mers Târgu Neamţ- Humuleşti, fie a alunecat.  Adolescentul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Sfântul Dimitrie, unde a primit îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, preotul Vrânceanu din comuna Răuceşti, susţine că nu l-a acroşat pe trecerea de pietoni, iar ca dovadă autoturismul nu are nicio urmă de impact. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Camerele de supraveghere video vor fi verificate de poliţişti, urmând ca aceştia să decidă cine se face responsabil de accidentarea pietonului.

Reporter: Andreea Trăsnea

Operator imagine/ Editor montaj: Dacian Aniţei

33 Comentarii
  1. asd spune

    In centru la Humulesti, acum cateva zile, a mai fost un accident, cu MULT mai puternit, in care a fost implicata o ambulanta si , din ce se aude, masina unui politist.
    De acel accident de ce nu s-a scris nimic??
    Cand calca un preot stramb, sau e suspect de ceva, imediat sariti la jugulara..

    1. Andreea Trăsnea spune

      Nu s-a scris fiindcă nu s-a anunțat și nu avem cum să ghicim în stele când și unde au loc accidentele rutiere. Orice jurnalist merge pe surse. Aici am fost anunțati prin apel telefonic de un cititor (numerele sunt afișate la secțiunea Contact pe site), când a fost accidentul de la Humulești, nu. Și nici Inspectoratul de Poliție nu a menționat ceva în vreun comunicat de presă.
      Cât despre faptul că șoferul era preot, asta e, i se poate întâmpla oricui. Putea să nu fie, că oricum apărea știrea, dacă tot am ajuns la fața locului. Important e să se afle cauza rănirii acelui pieton. Adevărul.

  2. Asd2 spune

    Asd, nu te mai droga! Mergi la un popă, sa-i pupi poala, să-ți treacă!

  3. Ionel spune

    Copchii idioti, trec strada ca oile, cu nasul in telefon sau pe dealuri, fara sa se asigure (da, chiar daca au prioritate pe trecerea de pietoni, nu sunt scutiti sa se uite stanga-dreapta daca vine vreo masina, poate trece o salvare, unul care n-are frane, unul care doarme sau a facut infarct..).

  4. AR spune

    Preotul Vranceanu..de la Raucesti,fratele domnului profesor de istorie Vasile Vranceanu.Se mai intampla.BIne ca s-a intamplat doar atat!

  5. Anghel George-Sebastian spune

    Daca era intradevar lovit de masina era mult mai grav , drept dovada e cum zice si parintele : ” masina nu este atinsa „. 🙂 Orice impact cat de mic avea macar cateva zgarieturi.

  6. Geanina David spune

    Băiețelul vedea numai bani la spital , in drum spre spital la învățat cineva sa ceara niște bănuți ! Deja i-l durea pe ici pe colo ca l-a luat de pe trecerea de pietoni ,trebuie sa stea in spital (câteva saptamâni ) pana pleacă la mare ! Uite asa iti da de treaba jumătate de zi un „deștept” din asta !

    1. Silviu R DM spune

      Pe mine nu ma interesează bani…ma interesează sa văd adevărul…

      1. Iustin spune

        Mai incerc inca odata sa spun ceva celui care nu a vazut masina (pe ideea ca o masina calca nu….). Nu ai vazut masina acu vrei sa vezi adevarul….lipsă text

        Comentariile care conțin cuvinte jignitoare vor fi șterse

  7. Miruna spune

    Titlul si chiar intreg articolul dv. este insinuant. Îl puneți intr-o lumina nefavorabilă pe preotul Vranceanu fără să fie vinovat cu nimic, ci doar pentru faptul că a avut neșansa de a se afla la momentul nepotrivit si la locul nepotrivit. Ca niste iubitori de adevar ce sunteti si ca profesionisti desavarsiti, intrați în posesia imaginilor de pe camerele poliției si difuzati-le. La fel puteți proceda si cu accidentul de la Humulești, dacă tot nu v-a anunțat nimeni si doriți să fiți obiectivi si imparțiali.

  8. MARIA spune

    Imaginile vizionate de politie,de pe doua camere de inregistrare ,arata clar ca baiatul a trecut la 6,30 m de la trecerea de pietoni,printre masini, in diagonala . Acestea sunt confirmate si de catre masuratorile efectuate de politia rutiera si criminalistica.

  9. Silviu R DM spune

    Habar nu aveți cine e vinovat…soferul e vinovat…putesi sa va uitați pe camerele video…

  10. Vasea spune

    Da de unde pana unde ați scos titlu la articol cu Preot implicat in accident ca nu era nimeni in straie bisericești la locul accidentului ???

  11. Elena Dumitrasca spune

    Copilul meu nu este vinovat am văzut camerele cine comenteaza ca vrea bani îi facem dosar penal preotul si nu il ertam nici odata banii nu ma intereseaza doar sanatatea copilului meu e martor Dumnezeu

  12. Elena Dumitrasca spune

    De ce copilului a fost aruncat la 2m dacă nu a fost atins de masina?

  13. Elena spune

    Normal,daca circula printre masini cum sa nu pateasca nimic? Daca era aruncat 2 m nu arata cum arata acum :))

  14. Pavel Gheorghe spune

    Masina preotului era pe banda dinspre axul drumului imediat dupa trecere ,iar victima era pe banda unu perpendicular cu axul drumului la distanta (in lateral) de vreo 2 metri de aceasta. Ma aflam chiar in sens cand s-a intamplat incidentul si nu am vazut cum s-a intamplat.Totusi daca e sa-mi dau cu parerea nu cred ca a avut loc un impact intre masina si acel baiat.Poate gresesc dar cam asa se vedea la momentul respectiv.

  15. Avacaritei Casiana spune

    Oameni buni de ce comentatiaiurea … Ca popa nu are nici o vina ….Va temeti ca va pune intr.un pomelnic sau ceva …. Eu il cunosc foarte bine pe baiat …. Si nu ca tin cu el… dar voi nu stiti ce lovitura are la cap!!!…Vedeti.va de treaba voastra ca nimeni nu v.a cerut sa comentati… Nu cu noasteti nu mai vorbiti….

    1. Pavel Gheorghe spune

      E perfect adevarat ca are o rana urata la cap dar trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi poarta capul aproape la 2 metri distanta fata de sol;iar daca a cazut din picioare a lovit capul de asfalt de la acea distanta la fel de rau poate ca si in cazul in care ar fi fost lovit de masina.Eu ma aflam foarte aproape de locul incidentului dar din pacate nu am vazut ce s-a intamplat. Totusi dupa pozitia si locul in care era victima fata de Polo-ul preotului mi se pare ciudat sa fi existat vreun impact.Iar dac tu crezi ca-i tin partea popii,vreau sa stii ca sunt ateu si nu simpatizez deloc pe cei care se imbraca in rochii aurite si tin lectii de moralitate.

  16. eu spune

    D-na Dumitrasca-înțeleg că sunteți dacă nu mama atunci o rudă a băiatului(elev la liceul ,,Vasile Conta,,).
    1.Nu vreau să vă critic, dar învățați să scrieți corect românește.
    2. De ce mergea elevul acasă la ora 16 ??!!
    La acest liceu orele încep dimineața la 7 sau 8 și se termină la 13 sau 14, iar după
    amiază programul este în intervalul orar 12-18 sau 19.

  17. Sofron Marinela Alexandra spune

    :))) doamna draga dar masina are vre-o zgarietura? Sunt oameni ce au vazut intregul accident! E un Dumnezeu pt toti ce nu bate cu parul! Da la toti ! 🙂

  18. martor ocular spune

    După măsurătorile poliţiei ,distanţa de la trecerea de pietoni până la botul maşinii era de 6,30 m . Aşa că ,dragă Silviu ,învaţă să treci corect pe locul marcat şi nu la 6,30 m de trecerea de pietoni ,în diagonală ,că mai aveai 4 minute până la plecarea autobuzului . Te-ai împiedicat ,fugind de dubiţa care venea din contrasens şi ai ieşit în faţa maşinii preotului.Dovada e că, maşina nu are niciun semn .Sunt constatările poliţiei.

  19. Cetatean spune

    Buna ziua, tare curios as fi ce se mai aude de ancheta acestui caz? Nimic, gata, se musamalizeaza (iar, din nou, la fel ca-n alte zeci de cazuri)? Nu stiu cine-i vinovat dar vreau sa aflu!
    Vreau sa cred ca nu se va tine cont de faptul ca cei implicati in presupusul accident au anumite functii,dispun de o anumita influenta…. aaaa si de puterea banului!

  20. Marius Claudiu Acsinte spune

    Nu tin partea preotului, dar din cate am înțeles băiatul respectiv pur si simplu sa împiedicat, sau ceva de genul asta, pe trecere.

    1. Ziar Targu Neamt spune

      noi initial am dat ambele variante (pieton/ sofer). Politia ne-a spus-o pe cea adevărată și am publicat-o.

  21. Iustin spune

    Incepet cu precizarea ca sunt baiat de preot si chiar nu ma intereseaza dogma lor (precizez aces lucru pentru eventualele comentarii). Am permis de vre-o 11 ani si am sarit de mult de un milion de kilometrii. S-ar pune 3 probleme legate de articol: Draga mama a baitului va invit frumos in fiecare dimineata in fata la toate cele 3 colegii din Targu Neamt, sa vedeti cum 9 din 10 copii traverseaza cu telefonul in mana si cu ochii atenti directionati catre acesta pentru nu cumva sa le scape vre-o barfa (sigur la aceea ora, cu ochii in telefon nu-si fac temele). A doua problema, oricat de sofer ai fi cand inconstientul se crede pe tarla la masa si dintr-o data isi schimba directia de mers (de pe trotuar vrea sa traverseze) nu ai cum sa-l eviti (cine doreste ii pot demonstra pe propia-mi piele)……as vre-a draga mama a baiatului sa vedeti articolul scris de domnul politist din Brasov, Godina, devenit celebru pentru diferite istorioare, cum precizeaza ca el nu va fi lovit niciodata pe trecerea de pietoni si cum 90% din accidentele pe trecere de pietoni sunt exclusiv din vina pietonilor (nu se asigura). Draga mama a baiatului care vreti asa demult ca preotul sa plateasca ca doar a gresit (sa i se faca dosar penal si sa faca puscarie…..foarte deacort doar a pus in pericol viata unei persoane), aceleasi sanctiuni ar trebui sa le primiti si dvs., deoarece era datoria dvs. si a tatalui, sa invatati neghiobul ca mersul pe strada (mersul pe trotuar, trecere de pietoni, presupune niste reguli) nu e acelasi de pe tarla (si acolo de feresti de baligi, musuroaie, balti, serpi, etc.). Iar a treia problema se pune din perspectiva articolului, incepand cu titlul „INCIDENT RUTIER ÎNVĂLUIT ÎN MISTER: TÂNĂR ACCIDENTAT, PREOT IMPLICAT”, deoarece daca era tranctorist si nu preot probabil nu mai avea atat impact asupra cititorilor dvs. , omu e preot in biserica, la volan e sofer, acasa e parinte, daca ii place sa puna ceapa pe strat, ca tot e sezonul, atunci e agricultor, pe iaz daca se duce si da cu batul in balta, atunci acolo e pescar si exemplele pot continu la nesfarsit. In incheiere sunt de acort sa ii dau masina mea doamnei sau oricarui „destept” care spune ca pietonul nu are nici o vina, chiar cu riscul de a ma accidenta, sa vedem daca ma poate evita, cand alerg pe trecere, ma strecor printre masini sau imi schimb brusc directia de mers, in ideea ca aceleasi sanctiuni ar trebui date si baiatului si parintilor acestuia. Daca nu beliti ochii, atunci beliti …….fiecare e direct raspunzator pentru integritatea sa corporala…..si mentala.

  22. Mihai I spune

    Am trecut pe acolo imediat dupa accident. Dupa 10 minute masina a fost mutata in parcarea de la arianis unde m-am uitat, nu avea nici cea mai mica zgarietura, nu avea cum sa fi atins la viteza mai mare de 10-15km/h. Daca acel baiat nu are educatia rutiera sa se asigure cand trece strada, indiferent de loc, isi are o parte din vina morala. Eu ca sofer daca merg cu 20km/h in oras si imi sare o oaie pe capota, ce pot sa fac? Sper ca baiatul sa se faca bine si sa-i fie invatatura de minte, cat despre popa n-am ce zice, cu Dumnezeu inainte, ca numai el ne poate feri de dezastrele de pe drumuri.

  23. Miruna spune

    Am scris de două ori un comentariu, care văd că deranjează foarte tare, din moment ce îl eliminați. Nu sunt decât o iubitoare de adevăr, dar nu așa ca voi, dragi jurnaliști, care nu poate să-și exprime în mod liber si civilizat o opinie, fiindcă nu permiteți! Intr-adevar, presa a devenit o putere, care, iată, te reduce la tăcere dacă vrea.

    1. Andreea Trăsnea spune

      Miruna, ai comentat mai mult decât suficient, am înțeles că vii în apărarea preotului și e dreptul tău. DOAR CĂ e suficient. Noi nu am făcut altceva decât să prezentăm inițial ambele variante, apoi un UPDATE cu pozitia oficială a Poliției, după cercetările efectuate la fața locului și după verificarea camerelor video.
      Nu am acuzat noi pe nimeni, nu am dat vina pe sofer, doar am prezentat ce am găsit la fața locului. Cei care sunt deschisi să vadă adevărul, îl văd, oricare ar fi el.

      1. Iustin spune

        Chiar as fi fost curios de comentariul Mirunei (dar prefer sa mai traiesc). Daca nu continea cuvinte foarte licentioase (prost = cuvant jicnitor, licentios in opinia unora, in dictionar e un biet adjectiv ” PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. „), cred ca era doar un drept de asi exprima opinia, chit ca sustinea pe baiat sau pe conducatorul auto (suntem in timpul alegerilor electorale, ei se injura ca la usa cortului, noi macar putem sa ne exprimam o opinie la un caz care se putea intampla oricui), doar voi scrieti alb pe rosu „un ziar enervant de adevarat”. Apropo voi face o distribuire si la mine pe facebook si promit ca nu se va pierde nici un comentariu.

  24. Iustin spune

    Daca esti sofer din secunda in care bagi cheia in contact si pornesti motorul esti condamnat (cercetat => dosar penal), iti asumi responsabilitatea pentru prostia celorlalti participanti la trafic si pentru incopententa autoritatilor (infrastructura). „a surprins și accidentat un tânăr de 16 ani din Vânători Neamț care s-a angajat în traversarea străzii în fugă fără să se asigure, pe lângă trecerea de pietoni” despre asta e vorba.
    lipsă text cuvinte jignitoare

  25. Miruna spune

    Andreea, nu ai inteles nimic! Nu vin în apărarea nimănui! Vreau si eu adevărul asa cum susțineți ca doriți și voi! Daca spuneti ca nu acuzati pe nimeni, de ce apare in titlu „preot implicat”?Nu înțeleg ce v-a deranjat atat de tare la comemtariul meu anterior, de nu l-ati putut posta? Nu înjur, nu folosesc cuvinte obscene, doar întreb….și asta nu va place.

    1. Andreea Trăsnea spune

      Nu am scris „preot vinovat”, nu știam la momentul respectiv dacă e sau nu e, așa că nu am acuzat. DA, AM SCRIS „PREOT IMPLICAT” FIINDCĂ A FOST IMPLICAT UN PREOT. Nu e o logică foarte greu e înțeles.
      A nu se înțelege că avem ceva cu preoții, fiindcă nu e nicidecum adevărat, dovadă fiind numeroasele articole cu teme religioase pe care le publicăm. Însă trebuie să înțelegem că și ei sunt oameni, și ei greșesc, iar atunci când o fac, nu trebuie mușamalizat. Un pieton grăbit poate deveni păcatul oricărui șofer, nu dorim nimănui să o pățească, dar nici nu putem ascunde când se întâmplă. Legislația scârțâie, conducătorul auto e mereu de vină. ASTA E, mergem mai departe!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate