„Iubiţi-vă părinţii”, de Vasile Apopei

Iubiţi-vă părinţii,

Preţuiţi-i atâta cât mai sunt printre cei vii.

Când vor trece-n nefiinţă,

degeaba o să-i plângeţi, dragi copii.

 

Au glasul stins ca vântul ce adie

Cu ochi de sfinţi, copiii îşi privesc,

Vrând să le spună, cât mai des să vie,

Mereu ar vrea să-i vadă, cât trăiesc.

 

Făclii neînserate au în suflet,

Tresar în somn de grije şi dorinţi

Şi-aduc aminte gândind pe tăcute

Cât i-au ajutat pe-a lor părinţi.

 

Iubiţi-vă părinţii, preţuiţi-i!

Par obosiţi, cât pot mai robotesc.

Nu cer nimic şi nu vă pun condiţii

Se roagă pentr-un sfârşit creştinesc.

 

Ei au răbdat şi lipsuri şi nevoi,

Ca să puteţi trăi voi cât mai bine.

Ar vrea să plece, când o fi, amândoi,

Că-i greu pentru cel care va rămâne.

 

Ca mâine le veţi tine pomenirea

Că timpul trece iute, ani de ani.

Gândiţi-vă la ei cât îs în viaţă

Şi fiţi cu ei copii, cât mai umani.

 

Îi mustră azi odăile tăcute,

Singurătatea parcă îi omoară.

Se roagă cu mătănii cât mai multe

Şi- adorm gândind la voi, seară de seară.

VASILE APOPEI