La BRUSTURI, în curând: Manifestarea cultural- artistică „Tradiţii şi meşteşuguri- mărturii ale identităţii săteşti”

0

Duminică, 16 iulie, comuna Brusturi din judeţul Neamţ îmbracă haine de sărbătoare, iar toţi locuitorii sunt invitaţi la cântec, joc şi voie bună.

Primăria şi Consiliul Local al comunei, alături de Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare organizează manifestarea cultural- artistică „Tradiţii şi meşteşuguri- mărturii ale identităţii săteşti”. Evenimentul are loc începând cu ora 14.00, pe stadion Brusturi.

Pentru început, vor susține buna dispoziție elevii școlilor cu clasele I-VIII din localitate, iar după deschiderea oficială a manifestării (ora 15.00) vor urca pe scenă invitații speciali: interpretul Călin Brăteanu și Ansamblul Folcloric „Dorna Dorului” din Vatra Dornei, Los Animos, Nadir, Irina Remis, Ansamblul Folcloric „Dor Vânătorean” din Vânători- Neamț și Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” din Piatra Neamț. Va fi și un târg al meșterilor populari, astfel că cei prezenți vor putea admira și cumpăra diverse obiecte lucrate cu migală de mâinile meșteșugarilor nemțeni și nu numai.

Manifestarea cultural- artistică „Tradiţii şi meşteşuguri- mărturii ale identităţii săteşti” din comuna Brusturi se va încheia cu foc de artificii, iar după ora 22.00, cei care încă mai au energia necesară sunt invitați să rămână la discoteca în aer liber.

Daniel Lozonschi, primarul comunei Brusturi vă recomandă să purtaţi la eveniment piese din costumul popular românesc.

Distracție Plăcută!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate