Licitatie anulata la Vanatori, din cauza unor intarzieri

0

          Dupa licitatia publica cu strigare in care s-au concesionat 4 trupuri de pasune, din patrimoniul privat al comunei Vanatori Neamt, in data de 17 aprilie 2014, la Caminul Cultural “Mihail Sadoveanu”, a ramas de licitat suprafata situata in punctul Osoi.

      Insa, licitatia publica cu strigare organizata vineri, 16 mai, de la ora 09:00 nu a mai avut loc din cauza unor neintelegeri iscate pe fondul intarzierii a doi membri din comisie. Astfel incat, reprezentantul legal al „Asociatiei Crescatorilor de Animale Vanatori Neamt”, simtindu-se jignit pentru ca a fost pus in situatia de a astepta 1 ora fara a fi anuntat motivul pentru care se decaleaza programul, a solicitat printr-o cerere anularea licitatiei. Presedintele comisiei, impreuna cu ceilalti membri, s-au grabit sa-i explice faptul ca autoturismul cu care se deplasau reprezentantii de la Finante si Mediu din Piatra Neamt a fost implicat intr-un incident rutier. Desi, motivul aparent intemeiat al neprevazutului eveniment ar fi fost trecut cu vederea de catre oricine, supararea lui Ioan Tudor a fost profunda. Dincolo de motivul de nemultumire invocat de reprezentantul legal al „Asociatiei Crescatorilor de Animale Vanatori Neamt”  la baza intamplarii stau si anumite indoieli la adresa consultantului extern al Primariei, Nusa Nicoleta Nistoroiu – doamna, despre care presa nemteana a facut unele dezvaluiri.

        Conform deontologiei, persoanei in cauza i s-a oferit posibilitatea de a-si expune in mod liber opinia vizavi de tensiunea creata: „In acest moment am drept de munca. Pot sa candidez inclusiv la o functie publica, imi exercit corect profesia, am autorizatiile si expertiza necesare si in niciun caz nu exista niciun fel de neregula”. Invitata sa clarifice oficial, in fata camerei de luat vederi incertitudinile cuibarite in mintile oamenilor, legate de aspectul legal al prezentei sale in cadrul licitatiei, Nusa Nicoleta Nistoroiu a refuzat „pentru ca in momentul in care as spune in fata camerei, ar trebui sa stiu, sa fiu pregatita sa argumentez ceea ce spun, si nu are legatura cu licitata de azi”. Dar, totusi a continuat sa precizeze: „Cum domnul Sturzu, Dumnezeu sa-l odihneasca a candidat la functia de primar, eu in acest moment va spun ca daca se va folosi aceasta campanie de denigrare, voi fi obligata sa-mi iau la randul meu masurile necesare. Eu, in acest moment nu fac parte din comisie, sunt un simplu consilier tehnic. Iar mizeria pe care au facut-o altii o s-o si plateasca”.

          Cum drepturile omului au fost respectate, iar exercitiul democratic si-a spus cuvantul, licitatia din ziua respectiva a fost anulata. Si pentru ca fiecare actiune are si o „reactiune”, din cauza amanarii licitatiei viitorul castigator al terenului din punctul Osoi nu se va mai incadra in termenul legal pentru obtinerea suventiilor europene.

Viorela Gherasim

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate