“Magia ZOOM”, concurs de artă fotografică la Clubul Copiilor Târgu Neamț
Clubul Copiilor din Târgu Neamț desfășoară cea de-a III-a ediție a Concursului de artă fotografică “Magia ZOOM”.
Concursul Județean cu Participare Națională este adresat atât elevilor pasionați de fotografie și literatură ( clasele IV- XII), cât și cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar, din grădinițe, școli, licee, palate, cluburi ale copiilor, centre de educație incluzivă .
La data de 27 mai, cadrele didactice și personalul auxiliar înscris în competitie va participa direct la workshop-ul foto cu tema „Ţinutul Zimbrului… Miraj, Credinţă, Istorie”, ce va avea loc la Clubul Copiilor din Târgu Neamț.
Competiția “Magia ZOOM” cuprinde și cinci secțiuni cu participare indirectă, la care elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar se pot înscrie până la data de 2 iunie
- Secţiunea I: Fotografia de peisaj – tema: „Peisaje de vis ”
- Secţiunea II: Fotografia portret – tema: „Oameni, chipuri, fețe”
- Secţiunea III: Fotografia florilor – tema: „Flori în obiectiv”
- Secţiunea IV: Fotografia reportaj – tema: „Atmosferă urbană”
- Secţiunea V: Eseu-“Povestea …din spatele fotografiei” – creație literară
A.T.