Marţi, 13 – Ziua Informării Preventive
Unele persoane superstiţioase consideră ziua de „Marţi 13” o zi cu ghinion, dar noi vă spunem că nu este chiar aşa. De multe ori „ghinionul” ni-l facem şi singuri, prin lipsa informaţiilor. Putem preveni acest lucru, informându-ne, pentru că aşa cum spunea celebrul John Davison Rockefeller – „un om informat este un om puternic”. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit ca, începând cu anul 2011, fiecare dată de marți 13, să fie declarată „ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”
Pe lângă materialele de sprijin realizate în vederea diseminării informaţiilor preventive, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a realizat două spoturi video care pot fi descărcate accesând pagina www.ijsunt.ro.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat în anul 2015 Campania Naţională de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”. Campania „Nu tremur la cutremur” se desfăşură la nivel naţional, cu scopul principal de a informa corect cetăţenii cu privire la modalităţile prin care se pot proteja împotriva unui seism. Obiectivele propuse în cadrul campaniei se referă la:
- Cunoaşterea riscurilor la care este expusă o persoană în momentul declanşării unui cutremur;
- Prezentarea modalităţilor de protecţie individuală şi colectivă în timpul cutremurului;
- Necesitatea pregătirii individuale şi colective;
- Importanţa educaţiei în însușirea regulilor de comportare în caz de cutremur.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a încheiat în anul 2012 un parteneriat de colaborare cu E-On România intitulat „Împreună pentru siguranţă” al cărui principal obiectiv constă în derularea unor campanii de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.
În baza acestei colaborări cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale”.