Măsuri pentru punerea în siguranţă a clădirilor aparţinând Ansamblului Mănăstirii Agapia

0

Structura de rezistență a Ansamblului clădirilor din incinta Mănăstirii Agapia este în stare avansată de degradare și se impun măsuri de urgență pentru remedierea situației și pentru siguranța celor care pășesc în incinta așezământului monahal.

mrea agapia degradareLa această concluzie au ajuns luni, 24 aprilie, membrii Comitetului Județean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Procesul verbal întocmit de comisia mixtă numită prin Ordinul Prefectului și Expertiza Tehnică efectuată arată o situație îngrijorătoare: zidurile mănăstirii sunt într-o stare avansată de degradare, iar întreg ansamblul de clădiri, care este monument istoric, are nevoie urgentă de lucrări de consolidare, conservare și restaurare.

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât ca Stăreția Mănăstirii Agapia să ia măsurile de urgenţă necesare punerii în siguranţă a așezământului de cult. Va fi interzis/ limitat accesul persoanelor în zonele cu pericol potențial și se vor lua măsuri pentru finalizarea relocării depozitului de carte în spaţii sigure.

Potrivit aceleiași hotărâri, conducerea Mănăstirii Agapia trebuie să dispună măsuri de întreţinere a şanţurilor şi rigolelor pentru colectarea şi dirijarea apelor meteorice şi de infiltraţii din vecinătatea construcţiilor. De asemenea, va acorda o atenţie specială instalaţiilor purtătoare de apă din cadrul ansamblului mănăstiresc.

Un proiect de urmărire specială privind comportarea în timp a construcţiilor ce formează Mănăstirea Agapia va fi elaborat de către un proiectant.

La Agapia mii de pelerini vin pentru a se apropia de Dumnezeu, în căutare de liniște sufletească. Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, însă timpul și-a pus amprenta pe structura de rezistență.

Pentru a înțelege importanța construcției, e nevoie de un scurt pasaj în istoria mănăstirii:

Manastirea-Agapia-(Agapia-Noua-sau-Agapia-din-Vale)-20101203131602Potrivit mmb.ro, ctitorul Mănăstirii Agapia (Agapia din Vale sau Agapia Nouă) este hatmanul Gavriil Coci, fratele Domnului Moldovei Vasile Lupu. În perioada 1641-1643 el a construit biserica actuală a Mănăstirii Agapia, cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, planurile acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost târnosit la 12 septembrie 1646 de către mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu.

În decursul istoriei, au avut loc invazii care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski în perioada 1689-1693.

Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici (până atunci fusese obște de călugări). La 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci.

Pictorul Nicolae Grigorescu este cel care a repictat pereții interior ai besericii principale, în 1858- 1861.  Tot atunci, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, lucrat la Viena și Paris.

La Mănăstirea Agapia, ultimele lucrări de restaurare au avut loc în perioada 1995 – 2009, atenția fiind pe atunci îndreptată în special spre picturile murale originale aparținând lui Nicolae Grigorescu. Prin finalizarea acestor lucrări s-a reuşit redarea în circuitul turistic şi ecumenic a unui monument deosebit de important pentru cultura românească.

Starea de degradare constatată în prezent se datorează în mare parte factorilor de mediu (temperatură, umiditate, agenţi de poluare, microorganisme etc.), dar şi intervenţiilor asupra monumentului, care au provocat daune acestuia în mod direct sau indirect.

Măsurile pentru punerea în siguranță a clădirilor aparținând Ansamblului Mănăstirii Agapia au fost aprobate. Esențial este să se țină cont de ele, astfel încât așezământul religios să depășească și acest asalt al timpului, așa cum s-a întâmplat și în trecut.

A.T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate