Nedreptate reparată: Cadrele didactice vor primi integral de la Guvern banii câștigați în instanță

3

Guvernul PSD va achita integral cadrelor didactice sumele de bani câștigate în instanță, reparând astfel o nedreptate făcută dascălilor de guvenările anterioare.

În conturile Ministerului Educației s-a transferat de la buget suma de 710 milioane de lei, bani cu care vor fi plătite atât restanțele aferente hotărârilor judecătorești, cât și cele scadente în 2019.

Totodată, Universitățile de stat au primit sume importante pentru plată, până la data de 25 aprilie, a restanțelor. Astfel, s-au alocat:

a) 88 de milioane de lei pentru punerea în excutare a sentințelor judecătorești reprezentând diferențe salariale

b) 5 milioane pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentințele judecătorești

c) 227 de milioane de lei pentru punerea în aplicare a legii 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Prin aceste aceste măsuri guvernarea PSD rezolvă o problemă mai veche, aceea a retribuirii dascălilor, făcând dovada voinței sale politice, dar și a performanței sale guvernamentale care generează resurse financiare suficiente, inclusive pentru astfel de nevoi. Cadrele didactice își vor primi banii în preajma sărbătorilor de Paști.

„Lecție de bună guvernare și dovadă de respect pentru profesori: Guvernul PSD va achita integral cadrelor didactice sumele de bani câștigate în instanță. Se repară astfel o nedreptate a guvernărilor anterioare. În conturile Ministerului Educației s-a transferat de la buget suma de 710 milioane de lei, pentru a fi plătite restanțele aferente hotărârilor judecătorești. Universitățile de stat au primit de asemenea bani pentru plata, până la data de 25 aprilie, a restanțelor. Partidul Social Democrat respectă Programul de guvernare și își îndeplinește obiectivele, indiferent de atacurile și blocajele unora sau altora. Plata restanțelor către profesori nu e nici „campanie”, nici slogan de politician. E un fapt ce nu poate fi contestat. Sunt bani care intră în conturi. E o promisiune respectată!”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

3 Comentarii
  1. Edward spune

    Pai daca s-a castigat in instanta , care e meritul guvernului PSD?…oricare alt guvern ar fi fost obligat sa plateasca…nu ar conta culoarea politica….dar am uitat,e an electoral….:(

  2. URZICA VALERICA spune

    In sfarsit se face o dreptate! Sunt o pensionara care trebuia sa mai astept patru ani sa primesc drepturile ce ni se cuvin .Intr-adevar guvernul PSD a dat dovada inca o data de o lectie de guvernare corecta si de mult respect pentru cadrele didactice.Va multumim anticipat!

  3. Mirela spune

    Da așa e în România, guvernul da banii, dar ce faci cu școala care te ignoră complet și nu vrea sa îți vireze banii în cont?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate