Nu mai putem de atâta respect pentru Armata Română

0

Am ochii împăienjeniți de câte poze cu politicieni împovărați de considerația față de Armata Romană am văzut pe internet. Unii au participat civilizat la ceremonii și au transmis mesaje de bun simț dar alții au derapat cu totul în incercarea lor infantilă de a ieși în evidență.

Pentru cei care nu știu cum sunt umpluți de respect și considerație veteranii de război care au luptat cu arma în mână pe front e bine de amintit.

Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război.
b) Veteranilor de război – 1.000 lei lunar.
Art. 2. – (1) Invalizii, precum și veteranii de război primesc, pe lîngă indemnizațiile prevăzute la art. 1, și un spor de cîte 240 lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă cîte 20 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depășește un an calendaristic.

Mai avem câteva zeci de veterani care primesc bani conform legii de mai sus în timp ce prin instituțiile României umblă multe fufele care câștigă în două luni cât un veteran de război într-un an.

În topul ieșirilor derapante din Neamț aș plasa pe deputatul Alexandru Rotaru care vorbește de ”O zi în care sunt celebrați eroii”. Tota neinspirată această expresie din partea unui deputat. 242 lei în plus pentru un an stat pe front și câte 20 lei pentru fiecare lună în care a luptat cu arma în mână? Așa se celebrează eroii?

Iosub Robert

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate