Oameni de Poveste/ Cinste, muncă și fapte bune pentru Târgu Neamț [VIDEO]

0

Oamenii de poveste din zona Târgu Neamț sunt acele persoane cărora le pasă, acele suflete care se străduiesc să ofere ceva semenilor, comunității locale, fără să aștepte să primească ceva în schimb.

Lor le-a fost dedicată seara de duminică, 3 martie, la Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț. Acolo, a avut loc cea de-a treia ediţie a evenimentului „Oameni de Poveste”, în cadrul Zilelor Ion Creangă.

Amfitrioana momentului a fost Elena Preda de la Fundația Culturală „Ion Creangă”. Pe scenă, i s-au alăturat viceprimarul Vasile Apopei, Geanina Fedeleș- administratorul public al orașului și Cristina Cosma- directorul Casei Culturii.

Anul acesta, nominalizaţi pentru titlul de „Om de poveste” au fost pr. Gheorghe Filip– autorul poveștilor ce s-au scris de-a lungul anilor în cadru Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Târgu Neamț și cel carese ocupă de Străjerii Cetății Neamțu, Viorela Chiper– președintele Asociației Puzzle OptimEast și manager al Asociației Ținutul Zimbrului, preoteasa Olguța Caia- președintele Fundației “Sfȃnta Teodora de la Sihla” , profesorul de istorie Vasile Vrânceanu, Gheorghe Maxim- muzeograf timp de peste 4 decenii la Cetatea Neamț.

Lor, celor care fac cinste locurilor și oamenilor, li s-a acordat anul acesta Trofeul ,,Ion Creangă”, pentru poveștile de viață scrise în urbea Târgului Neamț, pentru educația dăruită cu măiestrie copiilor și adulților, pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului comunității noastre.

Mulțumiri și felicitări!

,,Oameni de poveste”- un proiect născut ca un vis în Fundaţia Culturală „Ion Creangă”- se numără printre evenimentele care merită să aibă continuitate la Târgu Neamţ, pentru frumoasa poveste a solidarității pe care târgoveții cu suflet mare o scriu zi de zi.

Evenimentul a fost una dintre manifestările din cadrul Zilelor „Ion Creangă”, organizate de Consiliul Județean Neamt,
Primăria și Consiliul Local al orașului, Fundația Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamț şi Complexul Muzeal Județean Neamț .

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate