Patru cadre militare de la ISU Neamț au ieșit la pensie

0

Luni, 25 septembrie, la şedinţa de ISU Neamţ, au participat patru colegi, proaspăt ieşiţi din rândul cadrelor în activitate. Lt. col. Mihai Ciprian-Mitrea a prezentat parcursul profesional al foştilor colegi şi le-a mulţumit pentru dedicarea cu care au participat, pe ramura încredinţată, la acţiunile unităţii.

 

Cei patru pensionari sunt:

– maistru militar clasa I Constantin Iftode a trecut în rezervă după o activitate de 25 de ani şi nouă luni, dintre care 10 ani de activitate la unitatea noastră, cei mai mulţi la Compartimentul Tehnologia Informaţiei; înainte de a fi cadru al ISU Neamţ, militarul a desfăşurat activitatea în funcţii de comandant grupă de transmisiuni la unităţi militare din Focşani şi Sibiu, absovent fiind al Şcolii de Transmisiuni Sibiu;

– plutonier adjutant şef Rafael Georgescu a avut o carieră militară de 26 de ani, începută ca elev al Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Pavel ZăgănescuBoldeşti. Drumul carierei subofiţerului a trecut prin subunitatea de pompieri din Odorheiul Secuiesc (3 ani), unde a fost conducător auto, pe la compartimentele de relaţii publice şi de prevenire ale Grupului de Pompieri Militari al Judeţului Neamţ şi s-a stabilizat la funcţia de şef al gărzii de intervenţie la Detaşamentul Piatra Neamţ, începând din anul 1999, până la trecerea în rezervă;

– plutonier adjutant şef Petru Croitoriu a fost încadrat la unitatea noastră în anul 2006, în perioada anterioară fiind militar angajat pe bază de contract (1991-2005) şi înainte miner. Timp de trei ani de zile, subofiţerul şi-a desfăşurat activitate întâi la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ şi la Centrul Operaţional, urmând ca, de la sfârşitul anului 2009, să fie conducătorul auto al echipei pirotehnice;

– plutonier adjutant şef Ioan Murariu, înaintea încadrării la Detaşamentul Piatra Neamţ ca subofiţer operativ principal, în anul 2007, a avut o îndelungată experienţă militară, căpătată începând cu anul 1990 când a început activitatea ca militar angajat pe bază de contract, pe funcţii de furier şi de bucătar.

Fiecare dintre cei patru pensionari a ţinut să facă urări colegilor care vor continua activitatea dedicată protejării salvării vieţii şi oamenilo, cu următoarea recomandare: să aprecieze colectivul din care fac parte. 

Pensie lungă şi sănătate!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate