Petitie pentru reformarea sistemului național de transfuzii. Semnează și tu dacă ești de acord!

0

Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge face un apel public către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, de a începe procesul de reformare a sistemului național de transfuzii.

centreÎn zilele noastre, centrele de transfuzie de la nivelul țării pot acoperi doar maximum 70% din cazurile ce necesită transfuzie de sânge. Cauzele sunt multiple, dar credem cu tărie că ridicarea subiectului pe agenda publică și prioritizarea problemei pentru găsirea de soluții la nivelul Guvernului poate crește procentul și salva mai multe vieți”, se arată într-un comunicat remis miercuri de AGERPRES.

Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge a realizat și o petiție în acest sens prin care spune de ce este importantă reforma în sistem:

■ în România foarte puțini oameni donează cu regularitate. Asta se întâmplă pentru că nu există programe de fidelizare a donatorilor, de la măsuri simple – de a îi anunța când pot dona din nou, până la programe mai ample prin care aceștia să fie înștiințați în momentul în care sângele lor a fost folosit, în ce scop, câte vieți a salvat. O măsură similară se aplică cu succes în Suedia.
■ Personalul care lucrează în centrele de donare este numeric mult sub necesitățile unui astfel de centru. Oameni puțini, plătiți prost, cărora nu li se plătesc ore/zile suplimentare. Atunci când se reușește mobilizarea unui număr mare de donatori aceste centre sunt luate cu asalt, oamenii stau mult la coadă și, din păcate, puțini mai vor să revină după o astfel de experiență.
■ Câteva dintre încercările de mobilizare a donatorilor merită replicate, însă fără consolidarea centrelor de donare acest lucru nu se va putea face. De exemplu, caravanele mobile au atras mulți donatori și ar putea deveni o practică, anunțată și comunicată consistent, dar și susținută prin personal pregătit și adecvat remunerat.

 

sursa: ziarpiatraneamt.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate