Petre Jitariu din Drăgănești, Neamț- biologul academician care a introdus conceptul de „biocuantă”

1

Biologul Petre Jitariu s-a născut la 11 mai 1905, în satul Drăgănești din județul Neamț, unde a și urmat școala primară, apoi studiile secundare la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni,  obținând bacalaureatul în 1924.

Urmează studiile superioare la Facultatea de Științe Naturale din Iași și face o specializare, între anii 1938-1939, la Gottingen, cu celebrul fiziolog H. Rein. Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar în Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular în 1947. A fost profesor universitar emerit în 1969 și decan al Facultății de Științe Naturale- Geografie al Universității „Al.I. Cuza” timp de 13 ani.

Timp de 30 de ani, predă cursuri de fiziologia animalelor şi a omului. A organizat Laboratorul de fiziologie animală din universitate. A înființat și organizat Centrul de cercetare și de practică a studenților la Stațiunea „Stejarul” de la Pângăraţi, Neamţ. A condus câţiva ani şi Staţiunea “Prof. I. Borcea” din Agigea. Activitatea sa științifică a fost axată pe studii de fiziologie: fiziologia mediului intern, îndeosebi rolul fibrogenului în realizarea tensiunii superficiale a sângelui; fiziologia cardio-vasculară; fiziologia hepatică; fiziologia sistemului nervos la animale și om; fiziologia metabolismului animal.

Rezultatele cercetărilor sale în domeniul fiziologiei umane sau animale sunt adunate în peste 120 de lucrări și studii. De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de biocuantă ((existența unor câmpuri specifice macromoleculelor, celulelor, țesuturilor, organelor și organismelor- n.red.).

Vasile Petre Jitariu a fost ales membru a numeroase societăți științifice din ţară: membru titular, din 1974, al Academiei Române; membru al Asociației oamenilor de știință din România; membru fondator al Comitetului Național Român de Științe Biologice; președintele Societății de Biologie-Geografie, Filiala Iași; președinte al Filialei Iași a Academiei Române; director al Centrului de Cercetări Biologice din Iași; membru în comitetul de redacție al revistelor Fiziologia normală și patologică din București şi Analele Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Membru al mai multor societăţi ştiinţifice din România, Franţa, S. U. A.

Academicianul Petre Jitariu a trecut în veşnicie la 15 iulie 1989, la Iaşi.

*informații preluate din „Personalități de pe Meridianul Ozana”, carte semnată de prof. Emanuel Bălan.

1 Comentariu
  1. Andrei spune

    Doi oameni valorosi a dat acel sat,pe acest ilustru domn si pe Florin Precupanu, aka „tziganu”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate