Pieton de 65 de ani, lovit de o mașină/ A fost transferat la Iași

0

La data de 7 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localităţii Urecheni, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Păstrăveni, conducea un autoturism pe DJ 155 I, în localitatea Urecheni, pe direcţia Urecheni – Tîrgu Neamţ a acroşat şi accidentat cu partea dreaptă a autoturismului un pieton de 65 de ani, din Urecheni, care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, pe partea carosabilă, potrivit IPJ Neamț.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 65 de ani, care a fost preluat şi transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, acesta a suferit un politraumatism în urma accidentului rutier. Victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical, predată la CPU a Spitalului Orăşenesc Târgu- Neamț. Din CPU TG. Neamţ victima a fost preluată de un echipaj cu medic şi transportată la CPU a Sp. Municipal Roman. Fiind în stare gravă, medicii de acolo au decis transferul bărbatului la Iași.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate