Polițiștii rutierei au verificat săptămâna trecută peste 400 de vehicule și au aplicat 206 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunii TRUCK & BUS

0
camion

În perioada 09-15.02.2015, lucrătorii Serviciului Rutier Neamţ au desfășurat activități în cadrul acțiunii TRUCK & BUS, activitate coordonată de Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene (T.I.S.P.O.L.), în vederea reducerii accidentelor rutiere, prin combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de mărfuri.
Polițiștii rutieri au efectuat controale pe parcursul întregii săptămâni, ocazie cu care au verificat toate categoriile de autovehicule, atât cele înmatriculate în Romania, cât şi cele înmatriculate în alte state, urmărindu-se :
– Combaterea excesului de viteză ;
– Combaterea consumului de alcool ;
– Nefolosirea centurii de siguranță ;
– Abateri/fraudare tahograf ;
– Abateri timpi de conducere și odihnă ;
– Defecțiuni tehnice ;
– Documente conducător, autovehicul, operator transport.
În cadrul acestei acțiunii au fost controlate 270 de autovehicule în regim de transport marfă, fiind aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, din care: 51 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 32 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 19 pentru defecțiuni tehnice, 6 pentru neregulile privind tahograful și timpii de odihnă iar 12 pentru neregulile privind documentele conducătorilor auto și a vehiculului.
Totodată polițiștii au controlat și 152 de autovehicule în regim de transport public de persoane, fiind aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, din care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 25 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 7 pentru defecțiuni tehnice și 40 pentru alte abateri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate