Preșcolarii de la Grădi 2, participanți la concursul județean „Micii Creștini”

2

Echipajul „Îngerașii Veseli” de la Grădinița cu Program Normal și Prelungit nr.2 din Târgu Neamț a participat luni, 18 aprilie la Concursul Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini”, organizat de Parohia Bicaz și grădinița din localitate.gradi 2 targu neamt

Prichindeii au dovedit că, deși sunt la o vârstă fragedă, deja capătă deprinderea înțelegerii puterii lui Dumnezeu, știu să I se roage Lui și înțeleg, din faptele sfinților, regulile de comportament moral-religios.

Micii creștini au reușit să-și exprime credința și să-și demonstreze cunoștințele religioase acumulate și au trecut cu brio de proba teoretică, care a inclus definirea unor termeni religioși, întrebări și ghicitori. Fiind pregătiți de părinți și cadrele didactice îndrumătoare (Valentina Irimescu și Mirela Ruginosu), preșcolarii din Târgu Neamț au recunoscut chiar și unele pilde și povești moralizatoare. Copii au trecut și prin diverse probe artistice, distractive și de creativitate. Au rostit rugăciuni cum numai un suflet inocent o face și, fiind în preajma sărbătorilor pascale, au decorat ouă.

La concurs au participat în total 56 de copii din șapte instituții de învățământ nemțene: GPP Nr. 2 Târgu Neamţ, GPP „Muguri de lumină” Roman, GPP „Floare de Colţ” Piatra-Neamţ, GPP Nr. 6 Piatra-Neamţ, GPP „Spiru Haret” Piatra-Neamţ, GPP Nr. 10 Piatra-Neamţ şi GPP „Lumea Copiilor” Bicaz. Toți micuții creștini au fost premiați de părintele Gheorghe Mihalache, parohul bisericii din Bicaz.

micii crestini neamt

2 Comentarii
  1. Miruna Vranceanu spune

    Multumim pentru articol!

    1. Andreea Trăsnea spune

      Cu multă plăcere! 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate